x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Timp liber Monden Atenţie, miri şi mirese la apă!

Atenţie, miri şi mirese la apă!

de Anca Stanescu Publicat la 11 Iul 2008 00:00 Modificat la 11 Iul 2008 00:00
Atenţie, miri şi mirese la apă!

Au făcut valuri atît înainte, cît şi la nuntă. Ultima dată a fost pe bune! Care sînt VIP-urile ce au ales să fie mîngîiate de briza apei atunci cînd şi-au jurat pe eternitate că vor servi şi sprijini cauza măritişului sau a însurătorii?

Au făcut valuri atît înainte, cît şi la nuntă. Ultima dată a fost pe bune! Care sînt VIP-urile ce au ales să fie mîngîiate de briza apei atunci cînd şi-au jurat pe eternitate că vor servi şi sprijini cauza măritişului sau a însurătorii?

 
De parcă nu i-a fost suficient cît este de intrat la apă, Irinel Columbeanu s-a gîndit să-i ofere Monicăi moşiile sale şi jurămintele veşnice pe malul lacului Snagov. Nunta lor a fost concepută ca o poveste hidrologică, cu porumbei albi şi-o mireasă care n-a avut rău de vapor, ci de sarcină. Se pare că mirilor li s-a cam dus combustibilul care-i făcea să plutească pe aburii amorului, aşa că au eşuat rapid la ţărmul nemulţumirilor. Probabil că i-a cam tras curentul apei... în direcţii diferite!

A tăcut chitic vreme de o lună. În faţa nevestei, căreia nu i-a suflat o vorbuliţă despre planurile sale înalt religioase. Însă Mihai Mărgineanu ştia ce face. A pregătit în detaliu o seară mai mult ca perfectă, pe plaja din Vama Veche. Briza mării şi prietenii au fost martorii unirii artistului cu Andreea în faţa lui Dumnezeu. Înseamnă că pe Mihai nu-l "iubeşte" numai femeile, ci şi valurile spumoase ca şampania...

 
EI DOI ŞI OCEANUL. Să vezi Hawaii şi apoi să te măriţi. Fără prieteni gălăgioşi. Fără părinţi. Fără blitzuri. Isprava a fost săvîrşită de Nicoleta Drăgan, fosta componentă a trupei HI-Q. Ea şi-a oficializat relaţia cu sexosul handbalist Marius Novac departe, departe de lumea dezlănţuită şi poluată, tocmai pe malul Oceanului Pacific. De aici, cei doi au ajuns în deşertul din Arizona. Şi-or fi făcut provizii suficiente de apă?

 
BRIZA DE TÎNCĂBEŞTI. E ceva să nu te laşi de tratament pentru pori nici la propria-ţi nuntă! Iar vaporii ajută pielea lăsată şi-i îmbunătăţesc circulaţia. Israela şi-a urmat visul de iubire pentru Liviu pînă la pontoanele Lacului Tîncăbeşti. Unde s-a oprit pentru una bucată de nuntă. Din păcate, repaosul va fi mai lung decît cel planificat, mireasa alegîndu-se cu o fractură de bazin care o va ţintui la pat o lună. Un domn care a încercat s-o fure s-a prăbuşit cu toată greutatea peste ea. Dacă era atîta umezeală în jur...


DINU ARE MORCOV. Şi nu şi-l va scoate pînă în jurul datei de 30 august, cînd intenţionează să-şi pună pirostriile. De ce nu a bătut în cuie solide data nunţii? Pentru că se teme... de ploaie. Vrea un cer calm la nunta sa. Un văzduh care să nu-i ude ţinutele iubitei Deea, una mai interesantă decît alta: de prinţesă, respectiv mini, mai lejeră. Cei doi îndrăgostiţi vor ca nunta lor să aibă lustru de show 100% impecabil. De aceea au ales malul mării, mai precis plaja din Staţiunea Jupiter, pentru a le găzdui atît cununia civilă, cît şi cea religioasă. Deşi se declară înconjuraţi de un torent de iubire, amorezii sînt de-a dreptul înspăimîntaţi de stropii care ar putea să le strice ploile la nuntă. Mihai Trăistariu şi-a luat inima-n dinţi, pe Ioana, iubita sa, dar şi pe cea mai bună prietenă a acesteia şi a plonjat... în apropierea Mării Negre, pe plaja de la Nisipurile de Aur, din Bulgaria. Nu s-au jucat cu lopăţelele, ci de-a inelul de logodnă. Emoţionat peste măsurile celor cinci octave ale vocii sale, Mihai a îngenuncheat pe nisipul fierbinte şi i-a mărturisit Ioanei cererea expresă a corazonului. Nunta? La anul, într-un cadru de poveste.

×
Subiecte în articol: antimonden