x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Aurelian Temișan, de la filmările pentru “Te cunosc de undeva!”, direct la medic

Aurelian Temișan, de la filmările pentru “Te cunosc de undeva!”, direct la medic

20 Sep 2018   •   16:19
Aurelian Temișan, de la filmările pentru “Te cunosc de undeva!”, direct la medic

Aurelian Temișan a avut nevoie de îngrijiri medicale, la filmările pentru „Te cunosc de undeva!”, show-ul care se difuzează în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

Zilele trecute, la filmări, în timp ce se îndrepta spre scenă, juratul a simțit o durere acută în spatele genunchiului drept, care a devenit din ce în ce mai puternică. Văzând că durerea nu cedează nicicum pe parcursul câtorva zeci de minute, Temi a cerut ajutorul echipei de la ambulanța care se afla la platouri.

Din păcate, medicamentele care i-au fost administrate și bandajul aplicat nu au făcut ca durerea să se amelioreze. Nici a doua zi Temi nu s-a simțit mai bine. “N-am dormit toată noaptea din cauza acestei dureri sâcâitoare. Am luat și calmante. Am încercat să îmi pun și o orteză. Degeaba însă. Nimic nu a făcut ca durerea să cedeze. Probabil e o ruptură de ligament sau de mușchi. Va trebui sa fac un RMN", a spus el în cea de-a doua zi de filmări.

Astăzi însă, juratul de la “Te cunosc de undeva!” s-a dus la medic. Și a început deja o serie de ședințe de terapie Tecar. „O să fac terapie vreo două-trei săptămâni. Sunt mai multe proceduri pe care le voi face. Nu este atât de grav, dar dacă tratăm numai cu medicamente antiinflamatorii, durerea va trece doar pe moment, însă problema nu va fi în esență rezolvată.”, a mai spus el.

×
Subiecte în articol: aurelian temisan