Dupa 15 ani de cand s-au despartit, membrii formatiei Tears For Fears (TFF) au lansat un nou album.
|
|
REMEDIERE. Curt Smith (foto stanga) si Roland Orzabal nu si-au vorbit noua ani. Curt a lasat orgoliile deoparte si a renuntat la avocati, contactandu-l direct pe fostul sau coleg si prieten Roland
|
Jurnalul National: De ce abia dupa 15 ani ati lansat un nou album?
Curt Smith: In 1990, cand am avut turneul mondial "Seeds of Love", am realizat faptul ca ajunseseram la capat de drum. Lucru despre care pot spune ca mi-a displacut. Nu s-a intamplat nimic special care sa ne determine sa renuntam. S-a intamplat pur si simplu. Privind in urma, cred ca are de-a face mai mult cu faptul ca noi doi cantam impreuna de la 14 ani si, cel putin dupa parerea mea, am devenit cunoscuti ca "tipii de la Tears For Fears", ceea ce inseamna oarecum pierderea propriei identitati. Niciodata celebritatea nu mi s-a parut comoda.
Colegul a scris despre el. Dar nu laudativ
Dupa ce v-ati despartit, nu v-ati mai vorbit mult timp?
Vreo noua ani. Si asta pentru ca ruptura a fost destul de urata. O vreme am comunicat numai prin intermediul avocatilor si al contabililor nostri. Dar intr-o zi, mi-am spus: "Este de-a dreptul stupid tot ceea ce facem" si i-am trimis lui Roland un fax: "Ar fi cazul sa discutam despre situatia noastra. Avem o atitudine cam puerila. Acum suntem oameni in toata firea". Asa am ajuns sa vorbim la telefon. M-am reintors in Anglia de la Los Angeles (unde ma mutasem) pentru a-mi vizita familia, care locuieste in Bath, chiar langa casa lui Roland. Atunci ne-am intalnit si noi doi. Dupa care ne-am mai vazut in L.A. Toate conversatiile noastre se invarteau in jurul muzicii, desigur. Ne-am spus: "De ce sa nu incercam sa compunem impreuna, din nou, si sa vedem daca va merge treaba". Totul a inceput prin 2000.
Jeff Bezos și-ar face nuntă de 600 de milioane la Aspen, chiar după Crăciun. Cine este logodnica miliardarului, Lauren Sanchez
Citește pe Antena3.ro
Ultimul vostru album a avut foarte mare succes!
Asa este. "Sowing The Seeds Of Love" si "Woman in Chains" se numara printre cele mai bune piese ale noastre, dar, dupa parerea mea, unele dintre piesele de pe album au fost un fel de material de umplutura.
De cand s-a destramat trupa, ai urmarit cariera lui Roland?
Nu prea. Stiam cand isi lansa cate un album, dar nu le-am ascultat. Cu exceptia unuia singur. Cred ca era vorba despre "Elemental", care includea si o piesa despre mine. Mi s-a parut magulitor. Cineva sa scrie despre mine... chiar daca nu in termeni laudativi. Oricum, el urmase cu totul alt drum.
Cum te-ai simtit sa fiti in studio prima oara dupa atatia ani de absenta?
M-am simtit foarte relaxat, pentru ca stiam ce am de facut. A fost usor. Am scris pe putin 20 de piese intr-un timp relativ scurt, chiar daca mi s-a parut ca a durat ceva mai mult. Oricum, a fost o perioada prolifica noua. Am inceput sa inregistram in aprilie si am terminat in septembrie, anul trecut.
A fost si matinal, la MTV
Mai locuiesti in Anglia?
Mi-am cunoscut sotia in New York, asa ca m-am mutat acolo. M-am indragostit de acest oras, mai ales pentru ca aici pot fi un anonim si pot face atatea lucruri fara a ma stanjeni celebritatea. Primii ani au fost un fel de acomodare pentru mine. Incercam sa ma decid ce vreau sa fac. Am realizat un album solo, care, trebuie sa recunosc, nu mi-a placut. Cu toate astea, stiam ca vreau sa fac muzica, in continuare. Muzica este pasiunea mea primordiala. Inca imi place sa traiesc in America. New York-ul este favoritul meu, dar m-am mutat in L.A. pentru sotia mea care lucreaza aici. Nu-mi place sa ma vantur prin L.A. Cea mai mare parte a timpului mi-o petrec in studio si acasa. Am o casa cu gard mare si ma simt foarte bine atunci cand inchid poarta si am intimitatea mea. Ma joc cu copiii, avem un cerc de prieteni, ne intalnim, ne simtim bine impreuna.
In New York ai fost gazda unei emisiuni la MTV, ai avut propriul show de radio si, la un moment dat, ai infiintat o noua trupa: Mayfield.
Ei bine, ceea ce s-a intamplat dupa ce am inregistrat singurul album solo, care nici acum nu-mi place, m-a determinat sa ma gandesc asa: nu mai fac asta, trebuie sa-mi gasesc alte preocupari in muzica. Nu mai doream sa fiu artist. Ma saturasem de toata presiunea pe care o resimte un artist. Asa ca am avut un show matinal la MTV. Era ceva diferit, dar avea totusi legatura cu muzica. Dar cel mai mult mi-a placut emisiunea de la radio.
La inceput, ai fost sceptic in ceea ce priveste reintregirea trupei?
Am avut o discutie matura pe marginea acestui subiect. Am stabilit clar ceea ce avem de facut si am decis ca, in cazul in care unul dintre noi nu se va simti confortabil cu treaba asta, sa renuntam, sa ne vedem mai departe de drum, dar sa mai pastram legatura si sa vorbim. Cred ca ne-am inteles altfel si datorita faptului ca acum avem amandoi copii, ne-am maturizat de atunci.
V-ati gandit sa reluati repertoriul din anii â80?
Mereu am refuzat lucrul acesta. Am avut multe oferte, in trecut, de a face tot felul de turnee, dar mi s-a parut foarte deprimant. Nu sunt un tip nostalgic si nu doresc sa schimb nici o parte a vietii mele care a fost fericita.
FIECARE IUBESTE UN FINAL FERICIT
|
Anii â80 au fost varful carierei lor. Curt (foto) si Roland, membrii formatiei de succes Tears For Fears, au vandut peste 17 milioane de albume, pe vremea cand piesele lor monopolizau topurile muzicale. "Shout", "Everybody Wants To Rule The World", "Sowing The Seeds Of Love" sunt cateva din hiturile trupei. In ceea ce-i priveste pe membrii TFF, Curt Smith si Roland Orzabal se stiu de-o viata. S-au cunoscut cand aveau 13 ani, iar dupa ce au incercat sa faca muzica prestand prin diverse trupe obscure, intr-un final au dat lovitura cu Tears For Fears, in 1981. Albumul de debut, "The Hurting", a fost lansat in 1983. Au cantat, au avut parte de glorie si in 1990, dupa incheierea turneului mondial, cei doi au simtit ca au ajuns la capatul unui parcurs muzical, astfel incat 1993 si 1995 au adus doua albume TFF compuse si cantate doar de vocalul trupei. Acum insa, dupa 15 ani, Curt si Roland s-au impacat. Au redevenit Tears For Fears si s-au intors cu "Everybody Loves A Happy Ending", un album care rivalizeaza cu discurile lor lansate in anii â80.
|