x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Bandidos avertizează: “Nu-mi dai scăpare”

Bandidos avertizează: “Nu-mi dai scăpare”

de Anca Stanescu    |    25 Mar 2008   •   00:00
Bandidos avertizează: “Nu-mi dai scăpare”

Miercuri, de la ora 20.00, trupa Bandidos promite să ia în stăpânire...inimile celor prezenţi. Cum? Lansând primul lor album, “Nu-mi dai scăpare!”

Sunt cinci bandiţi şi nimic nu jefuiesc! În plus, vă invită şi la dans. Miercuri, de la ora 20.00, trupa Bandidos (foto) promite să ia în stăpânire...inimile celor prezenţi. Cum? Lansând primul lor album, “Nu-mi dai scăpare!” Urechile celor prezenţi vor audia atât melodii de pe acesta, cât şi coveruri binecunoscute.

Materialul discografic este realizat în colaborare cu MediaProMusic şi conţine 10 piese ritmate, melodii lente, “de corazon”, dar şi piese latino-pop pline de energie, care îi vor mişca de pe scaune şi pe cei mai obosiţi. Piese precum “Bandidos para siempre”, “Un pas”, “Sâmbătă seara”, “O zi fără tine” sau “Atunci când eşti tânăr” sunt doar câteva din argumentele cu care băieţii vor convinge că stilul latino este mai viu ca oricând.

Tavi Clonda (vocal), Victor Solomon (chitară), Victor Stephanovici (bas), Mişu Constantinescu (clape) şi Vladimir Sergheev (tobe) sunt hotărâţi să transforme toţi ascultătorii în adevăraţi “bandidos” la lansarea albumului “Nu-mi dai scăpare”.

 

 

×
Subiecte în articol: antimonden