Cariera ei în lumea artistică a început în urmă cu aproximativ trei decenii, iar în acest timp Carmen Tănase a dedicat totul profesiei sale iubite. Iubită și talentată de publicul român, îndrăgita actriță a făcut mărturisiri emoționante despre drumul pe care l-a ales, în cadrul emisiunii “CulTOUR”, care se va difuza, astăzi, de la 17.30, la Happy Channel.
“A fost pur și simplu o întâmplare. Eu nu voiam să mă fac actriță, eu voiam să mă fac inginer zootehnist sau medic veterinar”, recunoaște Carmen Tănase, însă lucrurile au luat o altă direcție pentru ea. A studiat Actoria, la clasa Olgăi Tudorache. De atunci, au urmat numeroase proiecte, spectacole de teatru și seriale tv, ultimul dintre ele fiind “Fructul oprit”, difuzat de Antena 1, miercurea, de la 20.00, toate acestea adunate în trei decenii de carieră artistică.
“Este o meserie care te ține tânăr pe dinăuntru permanent, pentru că e o joacă, practic. Te joci de-a … și îți asumi destine și te confrunți cu ele la un moment dat, și asta te ține tânăr … Mie îmi vine și acum să merg la club”, spune Carmen. Pe de altă parte, aceasta recunoaște că există și dezavantaje.
“Este o meserie de renunțări(…) Viața personală e un fiasco. În afară de Tudor, mare șmecherie nu am făcut în viața mea. Mi-am dedicat absolut totul profesiei. În meseria mea nu există să întârzii. Eu sunt un om dezordonat, când vin de la cumpărături, las pungile în hol și le iau după trei ore. La cabină, eu îmi pun lucrurile pe umeraș, adică sunt alt om, e altcineva.”, completează Carmen, interviul putând fi urmărit, astăzi, de la 17.30, la “CulTOUR”, de la Happy Channel.