x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ce-au fost si ce-au ajuns / Monica, frumoasa si norocoasa

Ce-au fost si ce-au ajuns / Monica, frumoasa si norocoasa

de Catalina Iancu    |    04 Apr 2006   •   00:00
Ce-au fost si ce-au ajuns / Monica, frumoasa si norocoasa

Cum ar fi sa vedeti o fata care munceste intr-un restaurant si sa aflati ca a devenit actrita? Monica Barladeanu lucra in vacantele din timpul liceului la o terasa. Acum a ajuns la Hollywood. Deci se poate!

Se tot vorbeste in ultima vreme despre "Naufragiata Monica". Monica Barladeanu sau Monica Dean, cum vreti sa-i spuneti, acesta din urma fiind numele ei de scena. Iar in curand i se va spune, probabil, "nevasta disperata", caci aceia care se ocupa de castinguri pentru serialul amintit au solicitat-o si pe ea.

PRIMELE DORINTE. Dar de unde a plecat Monica? Ce-si dorea ea de la viata? "In diferitele stadii de naivitate prin care am trecut, mi-am dorit sa devin vanzatoare, medic, invatatoare, avocat." Planurile frumoasei brunete insa nu au coincis mult timp cu ale parintilor sai, care si-au dorit cu totul alte lucruri pentru Monica. In timp ce mama sa voia sa-i urmeze cariera de educatoare, tatal ei si-o imagina actrita, fiindca realiza adevarate "programe artistice" la petrecerile familiei. Pacat ca n-a mai trait sa o vada artista, si inca la Hollywood! Va vine sa credeti ca Moni a impartit "fluturasi" pe strada pentru o agentie de fotomodele? Si ca a muncit de la 18 ani? Referitor la primul sau job, Monica ne-a declarat: "In vacantele de vara din timpul liceului lucram cu colegii la o terasa. Primii bani pe care i-am castigat au fost 30.000 de lei". Cine si-ar fi imaginat atunci ca-i serveste - parafrazand "Carciumareasa" - o actrita ca-n poveste?

MISIUNE INDEPLINITA. Inca de pe vremea cand lucra in televiziune ii statea gandul la actorie. "Desigur, mi-ar placea sa joc in filme." Despre televiziune marturisea: "Lumea m-a placut si... iata-ma". La fel ar putea spune si despre publicul american. "M-a placut si... iata-ma." Recunoaste ca in viata a ajutat-o si fizicul. "As fi ipocrita sa spun ca nu-i asa. Da, e un privilegiu sa fii frumoasa." Ce si-a propus sa faca? "Las lucrurile sa se intample. Nu mai anticipez nimic, nu mai fac planuri, invat sa am rabdare." Si tocmai cand invatase sa aiba rabdare, sansa i-a suras. Poate asa ar trebui sa faca si alte vedete. Sa nu ne mai intoxice cu povesti despre idealurile lor, sa nu mai viseze cai verzi pe pereti, ci sa ne vorbeasca despre visurile lor atunci cand intr-adevar li s-au indeplinit.

VISUL TATALUI
"Planurile mele nu au coincis insa niciodata cu cele ale parintilor mei, care si-au dorit cu totul alte lucruri pentru mine. Mama ar fi vrut sa fiu educatoare, ca si ea. Dar tata ma visa actrita datorita «programelor artistice» in care evoluam la petrecerile familiei. Din pacate, n-a mai apucat acest moment..."
Monica Barladeanu
SANSA
"Reteta succesului? Depinde de domeniu. In general, suntem tentati sa spunem ca e vorba de talent, de munca si de rabdare, de promovare. Dar cred ca mai e ceva: la un moment dat e si o chestiune de sansa. Fiecare an care trece si fiecare experienta pe care o traiesc ma schimba"
Monica Barladeanu

DE LA "BUDS FOR LIFE" LA "LOST"
Monica nu s-a repezit sa accepte orice rol. "Despre telenovele... nu ma atrag in mod deosebit. As refuza rolurile pe care le-as considera la momentul respectiv nepotrivite pentru mine", declara fosta prezentatoare tv. In timp ce alte vedete au acceptat sa fie fetele rele, istericele, criminalele sau plangacioasele serialului, Monica a vrut mai mult. A inceput cu "Buds for Life", a continuat cu "Malia", "Moartea domnului Laza-rescu" si "Caved-In". Anul trecut a jucat in trei productii: "Incubus", "Seccond in Command" si "Living and Dying", ultima surpriza fiind aparitia ei in serialul "Lost".
×
Subiecte în articol: antimonden monica