Săptămâna modei, partea a doua (din an). Zece ediţii. Peste 30 de colecţii. Peste o sută de modele. Perioada: cinci zile. Designeri renumiţi, manechine celebre, invitaţi români şi de peste hotare. Tare! Aşa se anunţă ediţia de toamnă a Bucharest Fashion Week.
"Săptămâna modei" se transformă. Bucharest Fasion Week a crescut şi a devenit un festival ca o poezie. În multe culori. Cu violet, cu galben, ca în "Note de toamnă" de Bacovia. "În toamna violetă, compozitori celebri/ Au aranjat un vast concert.../ Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme – / E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme,/ Frumos, şi inert". Aceasta din urmă ar fi, probabil, singura deosebire: evenimentul nu va fi deloc "inert", ba dimpotrivă, va implica extrem de multă animaţie. Parafrazându-l pe poet, putem spune că, într-adevăr, organizatorii pun la cale un vast scenariu: spectacol, muzică, lumini, colecţii de colecţie, ţinute şi accesorii la modă şi la mare căutare.
ŢINUTE ŞI TENDINŢE
Aşadar, FashionTV, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Modeling şi Asociaţia Designerilor Români anunţă desfăşurarea celei de-a 10-a ediţii a Bucharest Fashion Week, în perioada 12-16 noiembrie.
Evenimentul va fi găzduit pentru a treia oară consecutiv de Rin Grand Hotel. Ca de fiecare dată, cele mai importante nume ale designului vestimentar şi de accesorii din România şi de peste hotare îşi vor prezenta propria viziune asupra noilor tendinţe în modă. Nu vor lipsi Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu, Laura Olteanu, Mihai Albu, Rita Mureşan, dar şi invitaţi de onoare din lumea modei internaţionale.
VESTIMENTAŢII PREŢIOASE ŞI SPECTACULOASE
Mama Zina şi "Copilul teribil al modei româneşti" s-au închis deja în ateliere. Evident, fiecare în atelirul lui, şi se pregătesc intens pentru marea defilare. La Cătălin Botezatu însă, uşile sunt în permanenţă deschise. În sensul că designerul lucrează în paralel pentru colecţiile de la festivalul de modă, dar şi pentru alte evenimente pe care le are în pregătire în perioada următoare. Creatorul va etala două colecţii: una masculină, de lenjerie intimă, iar cealaltă pentru femei, haute cuture. Şi anunţă ţinute spectaculoase, cu blănuri şi materiale preţioase. Unii designeri şi-au găsit deja vedetele colecţiilor: pentru Ştefan Muscă vor defila Răzvan şi Dani, iar pentru Mexton – Simona Pătruleasa.
PENTRU EI, BABY DAY
Deja consacrată, "Baby Day" va aduce pe podium nu numai cele mai noi tendinţe în vestimentaţia celor mici prezentate de brand-uri de prestigiu, dar şi viitoare talente ale modelingului românesc. Şi, pentru că o veritabilă prezentare de modă impune prezenţa pe catwalk a unor femei frumoase, organizatorii Bucharest Fashion Week îşi propun ca Top Model România, concursul cu tradiţie desfăşurat în cadrul evenimentului, să le premieze pe cele care au toate calităţile necesare pentru a deveni modele de renume internaţional.
Totodată, concursul este o oportunitate de lansare pentru câştigătoare, Bucharest Fashion Week fiind transmis în peste 140 de ţări.
ROMANIAN FASHION AWARDS
Un moment important al Săptămânii Modei de la Bucureşti este şi Romanian Fashion Awards, gala prin care FashionTV îşi doreşte să marcheze sfârşitul încă unui an al modei şi modelingului din România, prin desemnarea celor care s-au făcut remarcaţi şi au contribuit la conferirea unor standarde internaţionale acestui domeniu. Astfel se vor acorda premii pentru: "Designerul anului 2008", "Cel mai bun model masculin", "Cel mai bun model feminin", "Cea mai bună copertă de revistă", "Cel mai bun hair-stylist", "Cel mai bun fotograf", "Cel mai bun jurnalist" etc.
De asemenea, Miss Bikini – brand internaţional care şi-a prezentat colecţia la Milano Fashion Week –este invitatul FTV la această ediţie.
Şi, pentru că este un eveniment organizat sub egida FashionTV, serile Bucharest Fashion Week 12-16 noiembrie 2008 nu se pot încheia altfel decât cu FashionTV Party, combinaţia perfectă dintre muzică şi modă, distracţie în stilul consacrat FashionTV. Petrecerile vor avea loc atât la Rin Grand Hotel, cât şi în cele mai în vogă cluburi din Bucureşti.
Citește pe Antena3.ro