Cristi Minculescu: "Mi-a dispărut umbra!"

Cristi Minculescu & Co. pregătesc un dublu CD cu piese noi, cu invitaţi speciali, pe care-l vor lansa luna viitoare atunci cănd vor serba 30 de ani de Iris. Acest album este un modest omagiu adus publicului.

Ne-a făcut să zămbim, l-am făcut să lăcrimeze. Aşa a decurs interviul cu Cristi Minculescu. Am răs cănd ne-a povestit despre bunicuţele care stăteau lăngă el la concertul Rolling Stones. Şi s-a intristat pănă la disperare cănd ne-a povestit despre Moţu Pittiş. Căci, inevitabil, a venit vorba şi despre el.

• Jurnalul Naţional: Anul acesta Iris implineşte 30 de ani. Ce iţi doreşti la această aniversare?

Cristi Minculescu: Vreme bună, să nu plouă! Căteodată şi eu mă intreb ce mi-aş mai putea dori după ce am căntat in deschidere la Uriah Heep, la White Snake şi la Rolling Stones!? Acesta din urmă a fost cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi la aniversarea celor 30 de ani de carieră: să căntăm pe aceeaşi scenă cu Rolling Stones! Singurul regret este că ai mei n-au mai apucat să vadă acest spectacol. Mama ar fi avut 77, iar tata 80 de ani.
†I-ai mai văzut in vreun spectacol sau a fost prima dată?
A fost prima dată cănd i-am văzut. Pănă in 1989 nu am putut ieşi din ţară. Apoi am fost prinşi cu tot felul de lucruri... In momentul in care au inaintat cu scena mobilă am avut impresia că plutesc peste public, că vin dintr-o altă dimensiune. Regal a fost puţin spus! Lăngă mine erau două bătrănele imbrăcate in tricouri cu numele trupei. La finalul spectacolului le-am auzit spunănd: "I-am văzut pe Rolling Stones! Acum pot să şi mor!"

• Â Ai visat, pe vremuri, la un astfel de regal?

Nici nu indrăzneai pe atunci să visezi că-i poţi vedea. Am dat filmul inapoi şi mi-am amintit de perioada in care ii vedeam doar in fotografii. Eram in stare să vorbim o lună numai despre o poză! Căci nu puteai să-i admiri altfel decăt in afişe. Mai tărziu i-am văzut şi la video, la Moţu Pittiş acasă. Ne chema de căte ori primea căte ceva nou. Imi spunea: "Cristache, hai repede că am ceva!" Nici acum nu-mi vine să cred că a plecat Moţu. Mulţi imi spun "Inţeleg ce simţi". Iar eu le spun: nu, nu inţelegi. Şi iţi doresc să nu simţi ceea ce simt eu, sau, dacă vei simţi vreodată, iţi doresc să fie căt mai tărziu! Aş fi stat acolo să-l aplaud o oră sau chiar şi o noapte intreagă pe Moţu şi tot cred că n-ar fi fost de-ajuns pentru căte a făcut pentru noi. Ne-a fost alături in cea mai neagră perioadă a vieţii noastre artistice: atunci cănd am fost interzişi. Ne intălneam acasă la el şi il intrebam: "Ce ne facem, Moţule?" Iar el imi răspundea: "Rezistaţi, Cristache, rezistaţi!".

• Şi aţi rezistat...

Da, mai ales datorită lui. Ne spunea tot timpul: "Ne vedem la centenar!" "Care centenar, Moţule - il intrebam - că tu parcă iţi serbezi majoratul! Şi asta in fiecare zi!" N-am putut să vorbesc atunci... Nu ştiam ce să spun, simţeam că orice aş spune este prea puţin pentru căt ar fi meritat Moţu. Tot respectul din lume e puţin spus! A spus-o cineva - nu ştiu cine - dar a spus bine: de cănd a plecat Moţu parcă mi-a dispărut umbra. Un copil mai mare, cu sufletul cristal, ca apa de munte, aşa era Moţu Pittiş. Mai trist este că intr-un timp atăt de scurt au plecat artişti pe care i-am cunoscut foarte bine: Teo Peter, Laura Stoica, Adrian Pintea... Adi ar fi trebuit să colaboreze la noul proiect Iris...

• Â Despre ce proiect este vorba?

Pregătim un dublu CD cu piese noi Iris, cu invitaţi speciali, pe care-l vom lansa probabil luna viitoare, atunci cănd vom serba şi implinirea a 30 de ani. "Iris Eterna", "Stele in păr" sau "Lacrimi de rouă" sunt doar căteva dintre titlurile noi. Acest album este un modest omagiu adus publicului. Sunt balade clasice pentru care a fost nevoie de foarte multă muncă.

• Ce a fost cel mai greu?

Marea problemă e la versuri. Pe care le scriu eu impreună cu Mihai Godoroja. De altfel, in această formulă am semnat textele de la "Lună plină" (1996) incoace. Este greu, fiindcă rişti să te repeţi.

• Ai uitat vreodată versurile?

Recunosc că mi s-a intămplat! In 2003, la Braşov, la piesa "Pe ape". Dar ştii cum? Nu un cuvănt, nu un vers. Tot! Nu-mi venea nimic in minte! Colegii mei incepuseră deja să cănte cu instrumentele, iar eu... pauză. Blanc - cum spunem noi.

• Â Şi?

Şi... M-a ajutat publicul. A inceput să cănte in locul meu! Se poate intămpla, iar ei au fost drăguţi şi au inţeles. Mi-au făcut semn să merg inainte. Intotdeauna am avut sprijinul publicului şi pe cel al presei. Am spus-o şi o voi spune intotdeauna: fără public şi fără mass-media n-am fi existat.