x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Cu capul in nori, la 1.300 de metri

Cu capul in nori, la 1.300 de metri

09 Aug 2004   •   00:00

ZI DE VARA PANA-N TOAMNA

Suna cliseic, dar viata e cu adevarat surprinzatoare. Am mers la Aerodromul Tuzla usor infiorati la gandul ca vom intalni niste oameni scortosi, ca mai toti specialistii. Dar am gasit prieteni minunati.
DANA CIOBANU

Aerodromul Tuzla Constanta ofera alternativa unei vacante obisnuite: zboruri de agrement deasupra Litoralului sau Deltei Dunarii si parasutism. Asta stiam inainte de a ajunge la hangarul in care cativa oameni trebaluiau preocupati pe langa avioane pe jumatate dezmembrate.

PISTA 04. Suntem repede detectati de Gelu Tofan, omul nostru de "contact" la aerodrom. "Intr-un avion mare nu simti nimic, e aproape ca intr-o casa. Dar cu un Cessna vezi tot si simti tot. E ceva uluitor acolo sus, mai ales cand mansa e in mainile tale", ne spune omul de afaceri Gelu Tofan, el insusi invatacel intr-ale aviatiei. Fara alte vorbe, ne imbarcam. Gelu Tofan si instructorul Traian Gheorghiu ocupa locurile din fata, eu si fotoreporterul Karina Knapek pe cele din spate. Mi se face semn sa-mi pun casca pe urechi. "Buna dimineata. Sunt Delta Charlie. Aprobati pornirea motorului", pleaca primele cuvinte catre turnul de control. Operatoarea ne aproba pornirea si rulajul pe pista 04, avertizand pilotul asupra conditiilor atmosferice si a directiei si vitezei vantului.

PILOTUL TOFAN. Tot discutand in casca, nu-mi dau seama ca plutim lin, la cateva sute de metri deasupra Marii Negre. In partea stanga vad plaja, cu oameni-furnici, trenul Sageata Albastra care pare de jucarie, si marea, verde smarald spre tarm. In dreapta, e doar o intindere nesfarsita de apa, care joaca in creste cateva barcute. In timp ce trecem prin stratul de nori cumulus, ma conversez cu pilotul. Aflu ca are la activ peste 80 de ore de zbor si se pregateste sa obtina licenta de pilot privat. "Anul trecut, in iunie, mi-am pus in gand sa invat sa pilotez. Aveam nevoie sa ma misc repede. Pe masura ce invat, pilotajul devine un "drog" fara de care nu pot trai. Dupa ce-mi iau licenta, vreau sa-mi cumpar un avion mic. Pretul e comparabil cu cel al unei masini bune: 60.000 de euro unul la mana a doua, 200.000 unul nou", imi spune in casca pilotul Tofan, in timp ce face manevrele de aterizare.

Abia cand pun piciorul pe pamant constientizez ca am zburat pentru prima data in viata cu un avion mic. Abia dezmeticita din noua experienta, nici nu banuiesc ce ma mai asteapta.

IN CABINA. Un tip mustacios, cu ochi albastri si un zambet abia schitat ma ia in primire, cumva sigur pe el, pentru ca pe fata mea se vede ca plutesc inca. "Te simti bine? Hai sa incerci un avion un pic mai mare. Plecam in cateva minute cu parasutistii", imi spune. Ne imbarcam intr-un Antonov 2, de pe care ne priveste fata pictata a unui catel pe nume Gogu. Noua parasutisti urca in urma noastra in carlinga. Ma asez cuminte pe un scaunel de tabla din burta avionului, dar mi se face semn sa vin in cabina. Ma asez - cum altfel decat fericita de asa noroc sa vad de la cativa centimetri cum se piloteaza pasarea de fier - intre pilotul Adrian Vasilache (tipul cu mustata) si Valeriu Bacuiane (poreclit Bachus, dintr-o simpla coincidenta de nume).

Antonovul - pe scurt AN 2 - e naravas. Huruie din toate incheieturile pe masura ce se incalzeste motorul. Nu stau deloc comod pe scaunelul rabatabil, dar nici ca-mi pasa. Zgomotul devine asurzitor si ma cam sperii de fiecare pocnitura, insa baietii stau linistiti, cu ochii pe fel si fel de cadrane. Il intreb pe Vali daca totul e in regula. Imi tipa la ureche ca daca nu era normal, el ar fi fugit primul. Pe geam!

LA 1.000 DE METRI. In carlinga, Karina isi potriveste obiectivul si filtrele camerei de fotografiat. E o premiera si pentru ea sa stea in preajma parasutistilor, in burta avionului. Ma mai uit din cand in cand, cu coada ochiului, la cei din cala. Pilotul si antrenorul parasutistilor isi fac tot felul de semne. Mi se arata care e cadranul care indica inaltimea, ca sa am habar cat de "cu capul in nori" suntem. Ajungem la 1.000 de metri si se aude tignalul. Se deschide usa si baietii incep sa sara, unul cate unul. Suntem la 1.300 de metri. Ultimii trei parasutisti parasesc avionul, salutandu-ne din aer. Acum ca am ramas "singuri", pilotii de pe AN 2 ne ofera desertul de adrenalina, in caz ca mai avem nevoie. Avionul este intors cu botul spre cer, dupa care e lasat sa "cada" in picaj. Vreme de o secunda nu inteleg de ce verdele (adica pamantul) e deasupra mea, iar albastrul e dedesubt. Ma rog, dupa reperele pe care ti le da verticalitatea corpului omenesc. Revenim repede la normal, pentru ca peste cateva clipe AN 2-ul sa-si inceapa iar valsul cu norii, marea si pamantul.

DROG

"Anul trecut, in iunie, mi-am pus in gand sa invat sa pilotez. Aveam nevoie sa ma misc repede. Pe masura ce invat, pilotajul devine un "drog" fara de care nu pot trai. Dupa ce-mi iau licenta, vreau sa-mi cumpar un avion mic"

SENZATII

"In avionul de pasageri nu simti nimic. E aproape ca intr-o casa. Dar cu un Cessna vezi tot si simti tot. E ceva uluitor acolo sus, mai ales cand mansa e in mainile tale" - Gelu Tofan om de afaceri si pilot

DIVERTISMENT

Ilie Nastase joaca table la mare

Aflat la Costinesti, impreuna cu sotia si cu micuta Alessia, Ilie Nastase si-a omorat timpul in zilele ploioase din week-end jucand table. Nici cand este preocupat de zaruri, tenismanul nu le pierde din ochi pe cele doua fete ale lui.

CINE CU CINE

CATALIN BOTEZATU se fereste sa-si afiseze iubitele in public. Cu toate acestea, Bote a marturisit la un moment dat ca singura femeie care s-ar ridica la pretentiile sale exagerate ar fi Vanda Vlasov. Cei doi au fost nedespartiti in cele cateva zile pe care le-au petrecut pe Litoral, la Mamaia. Dar asta numai ziua, caci noaptea fiecare a dormit in patul lui. Catalin s-a cazat la Hotel Mamaia, iar Vanda si sora ei, Ingrid, la Rex. (Catalina Iancu)

COCKTAIL

  • DOI INDRAGOSTITI S-AU "ADAPOSTIT" DE GRINDINA IN MARE. Se stie ca Vama Veche apartine si tinerilor nonconformisti. E adevarat ca, pe an ce trece, numarul lor este din ce in ce mai redus. De ceva vreme incoace, "vamaiotii" sunt nevoiti sa suporte si capriciile vremii. Se incapataneaza sa caute senzatiile tari, indiferent de unde bate vantul. Doi tineri au ales sa se "adaposteasca" in mare atunci cand a inceput potopul. Ploua cu galeata, dar si cu grindina. N-au iesit din apa decat dupa ce norii s-au risipit. Se tineau de mana si erau goi amandoi. Ce frumoasa-i dragostea in Vama! (Dana Andronie)

  • HERNAN CATTANEO, ARGENTINIANUL DE LA ULTIMA PLAYA. Iubitorii muzicii house au avut parte de o noua provocare. Sambata, 7 august, clubul Ultima Playa a dat o petrecere de pomina, pentru care a invitat special un DJ argentinian. Hernan Cattaneo a mixat de la lasatul serii pana in zori si a promis sa le arda caloriile petrecaretilor mai ceva ca exercitiile de fitness. Reteta a fost un sound deep house, cu influente tribal si progressive, in stil sud-american. (Dana Ciobanu)

    ZI DE VARA PANA-N TOAMNA - 9 august 2004

    Adi Minune si-a pierdut medalionul

    Pianist la Circ

    Cu vedere la plaja

    Litoralul azi
  • ×
    Subiecte în articol: antimonden