"Suntem binecuvântaţi şi entuziasmaţi!", a scris Lindsay Lohan pe Instagram, în data de 14 martie. În imagine apare un costum de bebe cu inscripția "Vin curând", scrie pagesix.com.
Actrița are 36 de ani și s-a căsătorit cu Bader Shammas, în 2022, cei doi fiind logodiți din noiembrie 2021, după trei ani de relație. Cuplul locuiește în Dubai.
"Sunt cea mai norocoasă femeie din lume. Tu m-ai găsit şi ai ştiut că vreau să aflu fericirea şi harul, toate în acelaşi timp. Sunt uluită că eşti soţul meu. Ești viaţa mea şi totul pentru mine. Fiecare femeie ar trebui să se simtă aşa în fiecare zi", scria atunci vedeta din "Mean Girls" pe Instagram.
Bader Shammas este din Kuweit și vrea să-și păstreze viața privată departe de rețelele de socializare. A obținut o diplomă în inginerie mecanică la Universitatea Florida de Sud, în 2010. Apoi a urmat cursurile Universității din Tampa și are licență în finanțe din 2012.
A lucrat la BNP Paribas Wealth Management înainte de a deveni vicepreședinte la Credit Suisse, în 2018.
Cei doi s-au cunoscut după ce Lindsay Lohan s-a mutat la Dubai, în urmă cu circa 7 ani.
Lohan și Shammas și-au anunțat logodna celor 9,7 milioane de urmăritori pe Instagram ai actriței, în noiembrie 2021. Ea și-a arătat inelul de logodnă cu diamantul de 6 karate, care a fost făcut pe comandă de Harry Winston și este estimat la 250.000 de dolari.