Pentru că show-bizul şi televiziunile sunt suprasaturate de figuri de larg consum care nu au nici o legătură cu noţiunea de vedetăne-am gândit să redefinim domeniul după atitudinea pe care ne-o propunem. Nu putem face abstracţie de o realitate atât de vastă, dar nici nu vrem să o acceptăm ca atare, de aceea vom amenda cât mai "savuros" cu putinţă nonvaloarea şi impostura.
Pentru că show-bizul şi televiziunile sunt suprasaturate de figuri de larg consum care nu au nici o legătură cu noţiunea de vedetăne-am gândit să redefinim domeniul după atitudinea pe care ne-o propunem. Nu putem face abstracţie de o realitate atât de vastă, dar nici nu vrem să o acceptăm ca atare, de aceea vom amenda cât mai "savuros" cu putinţă nonvaloarea şi impostura. Vom avea, aşadar, o atitudine critică bine conceptualizată, pe de o parte, iar, pe de alta, vom încerca să opunem imaginilor fără conţinut (pseudovedetele) nume şi aspecte care dau consistenţă unui fenomen, unui fapt sau unei încercări oneste de a intra în raza de vizibilitate a publicului. Oneste, adică prin competenţă şi voinţă. Sunt atâtea valori care zac în anonimat, pentru că nu sunt "trendy" sau pentru că nu au "target"! Vom aborda aspectele "indiscrete" ale unei personalităţi numai în măsura în care au relevanţă din perspectiva profesiei sau a vocaţiei. Vom căuta să facem distincţie între rău şi bine, între nociv şi sănătos, indiferent dacă e vorba despre o persoană publică percepută global ca pozitivă sau negativă. Vom încerca să nuanţăm corect, după puterile şi priceperea noastră. Vom încerca, în sfârşit, să depistăm spectaculosul dincolo de scandalos şi în afara lui. Nu ştim dacă ne va ieşi de la început, dar vom încerca.
- Departamentul Antimonden
Citește pe Antena3.ro