Fostul om de presa, actualmente scriitor crestin, Cornel Constantin Ciomazga, autorul cartii "Lucrarea" (lansata acum doi ani), se pregateste zilele acestea pentru o noua calatorie la Sfantul Munte.
La cei 50 de ani pe care ii va implini pe 28 martie, varsta care rupe veacul in doua, asa cum spune chiar scriitorul, acesta va pleca din nou la Muntele Athos, acolo unde, in vara lui 2005, a inceput o ampla documentare pe un fond de documente rare, privind istoria Muntelui Sfant. Propunerea i-a fost facuta chiar de niste parinti ai Sfantului Munte si presupune "documentarea pe un subiect de exceptie, care face obiectul unei viitoare carti, cuprinzand biografiile spectaculoase ale unor oameni cu viata sfanta, necunoscuti pana acum; istoria locurilor de nevointa ale acestora si perioadele istorice in care au trait. Aceasta noua «lucrare» inseamna, de fapt, aducerea la lumina a unui jurnal ascuns al Athosului, un jurnal «de culise», scris timp de sute de ani, de sute de calugari carturari, generatie de generatie, ca o stafeta neintrerupta. SIHASTRIE. Jurnalul se desfasoara in continutul mai multor volume de factologie cronologica, dar consumata tainic in aceste locuri de mare incarcatura spirituala si sfintenie, pe care urmeaza sa le revad cu aceeasi emotie, incepand cu data de 7 aprilie, a acestui an. Voi petrece acolo Sfintele Pasti, apoi voi lucra o vreme, Dumnezeu stie cat, la studiul si cercetarea acestor documente", spune Cornel Constantin Ciomazga, care actualmente sta retras, scrie, mediteaza si se roaga in chilia unei manastiri de pe Valea Teleajenului. "Deocamdata starui in finalizarea celui de-al doilea roman crestin, care ce se va numi «Se intorc mortii acasa», dar pregatesc si alte carticele in paralel, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ar putea sa vada lumina tiparului pana la sfarsitul acestui an".
DESPRE AUTOR, PE SCURT
|
Cornel Ciomazga s-a nascut la 28 martie 1956 in preajma Manastirii Neamtului. De foarte tanar, a lucrat primitor-distribuitor, ca merceolog si ca functionar economic. A studiat regie de teatru si film, psihologie si teologie. A debutat sub pseudonimul Cornel Cupsa, publicand tablete satirice, eseuri si versuri in presa vremii, intre 1980 - 1990. In 1990 a fost redactor la saptamanalul Zig-Zag, apoi la Tinerama. In 1991 a devenit redactor-sef al primului post de radio particular din Romania: Fun-Radio. Alte functii detinute dupa 1992: director general la Radio Tinerama, director general si fondator al societatii Romanian Advertising Media, presedintele Asociatiei Jurnalistilor Europeni
(filiala Romania) etc. A colaborat ca realizator de programe la TVR, in 1990 a realizat primul format de emisiune talk-show in Romania.
|
Citește pe Antena3.ro