x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Grupul umoristic Voua isi lanseaza "Tara lu’ Papura Voua"

Grupul umoristic Voua isi lanseaza "Tara lu’ Papura Voua"

01 Oct 2004   •   00:00
Grupul umoristic Voua isi lanseaza "Tara lu’ Papura Voua"

Sambata, intr-un peisaj rustic, in apropierea Manastirii Cernica, printre carnati, must si vin, Grupul Voua isi va lansa cartea "Tara lu’ Papura Voua".



Initiativa este o premiera in peisajul publicisticii romanesti, deoarece grupul condus de Adrian Fetecau este primul care insereaza, in paginile unui volum, textele umoristice pe care le-au interpretat de-a lungul acestui an. Cartea insumeaza 325 de pagini si se bucura de o recenzie semnata de binecunoscutul scriitor Tudor Octavian. De altfel, reputatul publicist spune: "Personajele din "Tara lu’ Papura Voua" au devenit repede populare nu numai datorita televiziunii, ci si din pricina strict romaneasca a inspiratiei cu damf si parfum de cotidian". Cartea merita atentia cititorilor deoarece aceste pastile difuzate de National TV au avut menirea sa trezeasca constiinta telespectatorilor. Mai exact, Grupul Voua a criticat, in termeni acizi, cabotinismul politicianului roman. In cuvantul de deschidere, Fetecau ii pune la zid pe politicieni: "Omul simplu nu se va confunda niciodata cu Ei, cei care sunt preocupati doar de umflarea conturilor din banca, fiindca pentru ei ziua de maine nu va fi niciodata mai rea. Ei sunt cei care ne calca zilnic pe nervi, in aparitiile televizate, prin nesimtirea cu care folosesc fiecare prilej pentru a lansa o noua serie de promisiuni electorale, prin tupeul cu care vor sa ne convinga ca o ducem ca in Rai, in ciuda realitatii care tipa in jurul nostru… Amagiti de religie, sex si tv/ Va credeti destepti, emancipati si liberi/ Dar tot tarani ati ramas". (Horatiu Tudor)

×
Subiecte în articol: antimonden