x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Harvey Weinsterin este „un tip dificil”, spune Penelope Cruz

Harvey Weinsterin este „un tip dificil”, spune Penelope Cruz

29 Sep 2018   •   19:00
Harvey Weinsterin este „un tip dificil”, spune Penelope Cruz

Penelope Cruz a câştigat singurul premiu Oscar din cariera ei cu ajutorul unui film produs de Harvey Weinstein, celebrul magnat hollywoodian căzut în dizgraţie. La un an după debutul scandalului Weinstein, actriţa spaniolă a acordat un interviu în care a spus că nu a fost niciodată hărţuită de renumitul producător şi că nu era la curent cu faptele comise de acesta, informează AFP. 

"Mulţumesc, Harvey Weinstein!", spunea Penelope Cruz la gala premiilor Academiei americane din 2009, după ce a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin graţie interpretării din filmul "Vicky Cristina Barcelona", regizat de Woody Allen, o altă personalitate aflată în vizorul mişcării #MeToo. 

De atunci, Harvey Weinstein a fost acuzat de aproximativ 100 de femei pentru comiterea unor abuzuri sexuale. El a respins toate acuzaţiile de hărţuire şi agresiune, însă a fost oficial pus sub acuzare pentru viol. Compania lui de producţie a intrat în faliment după scandalul izbucnit pe 5 octombrie 2017. 

"Harvey era un tip dificil, ştiam cu toţii asta. Am avut discuţii animate, de natură profesională, însă nu am ajuns niciodată în alte situaţii, absolut niciodată", a declarat pentru AFP actriţa Penelope Cruz într-un interviu telefonic. 

Lista vedetelor care l-au acuzat pe Harvey Weinstein de comiterea unor abuzuri sexuale este foarte lungă, incluzând nume celebre precum Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow, Rose McGowan, Lea Seydoux, Rosanna Arquette, Cara Delevingne, dar şi Salma Hayek. Vedeta mexicană, o foarte bună prietenă a actriţei Penelope Cruz, a spus că producătorul de film este "un monstru" care a hărţuit-o sexual şi a ameninţat-o cu violenţa pentru că ea îi respingea avansurile. 

Penelope Cruz, în vârstă de 44 de ani, s-a declarat şocată atunci când a citit dezvăluirile făcute de Salma Hayek în cotidianul The New York Times, în decembrie 2017. 

"Însă nu poţi să îi reproşezi unei prietene că nu ţi-a spus nimic în acele momente", a declarat Penelope Cruz. 

Atunci când primele acuzaţii au apărut în presă, vedeta spaniolă spune că s-a simţit "uimită şi profund întristată". Potrivit spuselor sale, Harvey Weinstein s-a arătat întotdeauna "respectuos" faţă de ea. "În plus, nu am fost niciodată martoră la un astfel de comportament" din partea lui, a adăugat artista. 

Atenţie la "linşajul mediatic" 

Acest lucru nu o împiedică însă pe actriţa preferată a regizorului Pedro Almodovar să se arate solidară cu victimele hărţuirii sexuale, comise de Weinstein şi de alţi bărbaţi celebri. Potrivit spuselor sale, fenomenul hărţuirii depăşeşte cu mult graniţele industriei cinematografice. 

"Cred că trebuie să vorbesc şi în numele femeilor care nu au o meserie cu un pronunţat caracter public. Femei de serviciu sau profesoare, medici, avocaţi, femei cărora niciun reporter nu le pune în faţă un microfon", a adăugat ea pentru AFP. 

"Nu putem să spunem că totul a fost rezolvat", ci că "dezvăluirile făcute sunt atât de uriaşe", încât ele marchează "debutul unei schimbări", consideră actriţa spaniolă, care prevede "o luptă îndelungată". 

"Nu este un conflict între femei şi bărbaţi, trebuie ca bărbaţii şi femeile să lupte împreună pentru a obţine egalitatea", a adăugat Penelope Cruz, care s-a aflat recent la Los Angeles pentru a promova filmul "Loving Pablo", deja lansat în Europa. 

În acest film, ea joacă alături de Javier Bardem, soţul ei din anul 2010, actor spaniol şi premiat la rândul lui cu Oscar. Deşi starul spaniol consideră că #MeToo şi alte mişcări care luptă împotriva violenţelor comise asupra femeilor sunt foarte importante, el a avertizat însă şi asupra riscurilor de apariţie a unui "linşaj mediatic". 

"Trebuie să fim atenţi la ceea ce facem", a declarat el pentru AFP. Pentru că, atunci când o acuzaţie este făcută în mod public, "persoana este considerată deja vinovată", fără a i se oferi "posibilitatea de a protesta şi de a-şi susţine nevinovăţia". 

"Cred că în prezent, oamenii - atât bărbaţii, cât şi femeile - sunt mult mai conştienţi" în legătură cu problematica hărţuirii, a spus Javier Bardem. El admite totuşi că "un drum lung rămâne de parcurs". 

Javier Bardem a câştigat un premiu Oscar tot cu un film produs de Harvey Weinstein, "No Country For Old Men", regizat de fraţii Joel şi Ethan Coen, cu un an înainte de premiul Oscar obţinut de soţia lui.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: penelope cruz Harvey Weinstein