Accidentată în urma unei lupte pentru Teritoriu, Daniela Crudu a aflat aseară, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, că medicul nu este de acord ca ea să mai rămână în competiție.
Medicii a anunțat-o pe Daniela Crudu că mâna sa nu se va recupera prea curând pentru că nu se poate îngriji corespunzător și că va trebui să plece acasă din motive medicale. ”Nu mă gândeam că așa va arăta finalul meu în ”Ultimul Trib”, din păcate... Am venit cu gânduri mari, nu am venit cu gândul de a fi un concurent oarecare. Îmi pare rău că m-am accidentat, în rest de nimic, mereu am spus și am făcut ce am simțit, m-am arătat în toate ipostazele posibile, nu cred că mai am ceva de ascuns! Le doresc Cameleonilor să ajungă într-o echipă în care își doresc și ei atunci când a lor se va destrăma, cred că Oana va ajunge departe de tot, o văd determinată și luptătoare, ea a tras mult pentru echipă”, a spus Daniela Crudu înainte de a ieși din ”Ultimul Trib”.
Așa cum i s-a spus, recuperarea sa a durat mai multe săptămâni și după întoarcerea în țară, iar Daniela a avut nevoie de exerciții fizice de recuperare, dar și de... multă răbdare! Cel mai mult a deranjat-o faptul că, deși avea acces la telefon, nu putea să îl folosească, a glumit Daniela.
”Mi-am rupt mâna și nu aveam alta, așa că m-au trimis în concediu medical. Nu am fost eliminată, m-au trimis acasă din motive medicale. Inițial mi-au spus că este o entorsă, acolo fiind lumea a treia... După câteva zile mi-au pus-o în ghips și am rămas așa două luni. A fost foarte dificil acolo, trebuia să ne procurăm singuri de mâncare. Dar sunt descurcăreață, am descoperit acolo că eu fac și sport! La ceva mai diferit m-aș mai duce, dar într-un astfel de reality-show nu știu dacă aș mai merge. E dificil, să stau să îmi plouă în cap...”, povestit Daniela la „Prietenii de la 11”, cu veselia care o caracterizează.