x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden In democratie - La vremuri noi, omagii noi

In democratie - La vremuri noi, omagii noi

de Dana Cobuz    |    07 Iun 2006   •   00:00
In democratie - La vremuri noi, omagii noi

Pentru a nu avea probleme, mai toata suflarea artistica autohtona trebuia sa "cotizeze" cu versuri si cantece omagiale pentru conducatorul iubit inainte de decembrie ’89. Astazi, obligativitatea a disparut, dar obiceiul a ramas.

Cea mai proaspata oda dedicata presedintelui Traian Basescu ii apartine interpretei gorjene de muzica populara Gherghina Stancu. In timpul campaniei electorale pentru ultimele alegeri prezidentiale, solista a "cules" folclor de la mama sa. Ia ghiciti ce fel de folclor! Taman melodia "Biruinta lui Traian"! In ziua de azi insa, artistilor le este tare greu sa inregistreze o piesa daca nu au bani.

FOLCLOR PREZIDENTIAL. Slava Domnului, se mai gasesc oameni "cu suflet". In cazul de fata, binefacatorul se numeste Maria Mota, consilier judetean (PD Gorj) si membru in Organizatia Nationala a Femeilor din Partidul Democrat. Acest Mecena cu suav chip democrat a ajutat-o pe Gherghina sa inregistreze in studio respectiva melodie. Pe coperta "maxisingle-ului" apare, surpriza!, fotografia lui Traian Basescu. Pura coincidenta veti zice. Ei bine, sa citam din versurile "populare": "Pe malul marii, al Marii Negre/ Trece o barca si-un marinar/ Se vede-n zare, e un vas mare/ E «Biruinta lui Traian». (...) Ai spus Dreptate si Adevar/ Cu glasul tau pana la cer/ Ai spus dreptate, si nu minciuna/ Si Dumnezeu ti-a-ntins o mana".

Pasamite, cantecul nu prea ar avea de-a face cu presedintele, ci mai degraba cu "vechii conducatori Traian si Decebal", dupa cum subliniaza interpreta in versurile de incheiere: "Suntem ai dacilor urmasi/ Suntem urmasii lui Traian/ Suntem romani si vom cinsti/ Pamantul tarii, cat va fi". De acord, pana la un punct: sa mai fi existat o Alianta "Dreptate si Adevar" acum 1.900 de ani?! Doar istoricii ar putea sa ne lamureasca, desi tindem sa credem ca, in acest caz, este vorba doar despre o linguseala fara masura.

SA TRAIM BINE! Maneaua, "gen muzical" plin de sensibilitate, l-a avut ca erou pe Traian Basescu prin gura lui Jean de la Craiova, fan declarat al presedintelui. Recenta operatie chirurgicala prin care a trecut primul om din stat l-a inspirat pe Jean: "Stima noastra si mandria/ Bine ca s-a dus hernia/ Te asteapta Romania/ Te asteapta tot poporu’/ Ca sa ne conduci vaporu’/ Si sa-ti tii promisiunea:/ Sa traiesti bine, Romania!". Jean de la Craiova are antecedente manelistico-politice. In campania electorala si-a imbracat trupa in tricouri portocalii si a facut in ciuda oponentilor Aliantei D.A.: "PSD-ul cu tot plenul/ A dat-o-n bara nea Nelu/ Ambitia lui Basescu/ L-a dat jos pe Iliescu/ Culoarea portocalie/ Sa traim cu totii bine".

LA MISTO. La polul opus se gaseste omagiul-pamflet. De departe, trupa Sarmalele Reci detine suprematia mistoului politic. Prin 1998, lui Ion Iliescu, pe atunci presedintele Romaniei, i-a fost dedicata piesa "Ilici, Ilici uber alles". "Laude", cat cuprinde: "Cel mai iubit, cel mai stimat/ Si cel mai respectat./ La radio, la televizor,/ Pe pagina ziarelor./ Soarele rasare numai dupa placul dumnealui,/ Pai, sa nu-naltam si noi un imn in slava lui?/ Cel mai frumos, cel mai istet/ Si cel mai zambaret. (...) Cel mai destept, cel mai votat/ Si cel mai luminat/ Sa nu cumva sa-njuri de el,/ Mai, animalule!". In 2004, Sarmalele l-au luat in vizor pe Adrian Nastase, pentru care au compus "Adrian Minune presedinte". Cea mai noua "oda" a trupei amintite se numeste "Adrian Basescu" si ia in ras "promiscuitatea infinita a lumii politice".

SUVITA LUI "SEXY BASE"
Celebra vizita la Londra de iarna trecuta a lui Traian Basescu a starnit vii controverse in randul romanilor. Ce ne facem cu suvita care imparte-n doua chelia presedintelui? S-o taiem, sa n-o taiem... Cei de la Spitalu’ 9 au luat piesa "Sexy Lady" a lui Shaggy si au imbracat-o in versuri noi, potrivite cu situatia, sub titlul "Sexy Base". Cei trei membri ai grupului umoristic mentionat, Marius Gheorghiu, Doru Ivanov si Cristian Voicu, s-au alaturat militantilor antisuvita. Nu stim daca versurile lor au fost cele care l-au ajutat pe presedinte sa ia decizia schimbarii frizurii, dar merita sa amintim cateva dintre ele: "Hei, sexy Base,/ suvita tunde-o/ Vei fi mai fancy/ Tai-o si-arunc-o! (...) Hei, sexy Base,/ Esti un rebel,/ Dar daca-ti bate vantu-n fata/ Tu ramai iar chel/ Hei, sexy Base,/ Asuma-ti chelia/ Ce mama ma-sii/ Rad toti de Romania/ Hei, dom’ presedinte,/ Suvita ti-e valvoi,/ Nu vrea sa stea cuminte/ Da-o la gunoi!".

×
Subiecte în articol: traian antimonden