x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Info

Info

13 Sep 2007   •   00:00

PROBLEME DE SĂNĂTATE. Indrăgita interpretă de muzică populară Ileana Constantinescu a fost internată de urgenţă, zilele trecute, la Spitalul Clinic Fundeni. Motivul este o pancreatită acută, care i-a deteriorat starea de sănătate in ultimul timp, ceea ce a făcut necesară chiar şi intervenţia Salvării. Pe lăngă problemele legate de inflamarea pancreasului, are şi ficatul foarte mărit. Deocamdată starea ei medicală este ţinută sub control, insă următoarea perioadă poate fi destul de critică. Prietenii şi apropiaţii interpretei sunt alături de ea şi speră să treacă insă cu bine peste incercările apărute. (Anca Stănescu)

Â

ZAMFIR, IN ELVEŢIA. La sfărşitul lunii septembrie, Gheorghe Zamfir, Cornel Pană şi Ansamblul Ciocărlia, acompaniaţi de elveţianca Andrea Zeller (totodată organizatorul evenimentelor), vor susţine două concerte in cantonul elveţian St. Gallen. Spectacolele vor avea loc sămbătă, 29 septembrie, de la ora 20:00, in Tonhalle St. Gallen, şi duminică, 30 septembrie, de la ora 17:00, in biserica din localitatea Thal. In program vor figura piese din folclorul romănesc: "Suita din Transilvania", "Suita din Vlaşca", "Suita din Moldova", "Doina" şi "Brăul" din Banat, "Hora furtună", "Hora Stacatto", "Suita din "Muntenia", "Suita din Muscel", "Suita din Oltenia", "Suita Dunăreană", "Doina de jale", "Spoitoreasa" şi "Căluşul-Ciocărlia".

×
Subiecte în articol: antimonden suita