Prima seară din acest week-end pune faţă în faţă muzica şi dreptul tinerilor la condiţii de muncă şi salarii decente. Vineri, de la ora 17:00, în Parcul Tineretului din Bucureşti sînt invitaţi să cînte Andra (foto), Paula Seling, Talisman, Quantum Leaps feat, Brad Vee Johnson, Impact, Alb-Negru şi alţii.
Prima seară din acest week-end pune faţă în faţă muzica şi dreptul tinerilor la condiţii de muncă şi salarii decente. Vineri, de la ora 17:00, în Parcul Tineretului din Bucureşti sînt invitaţi să cînte Andra (foto), Paula Seling, Talisman, Quantum Leaps feat, Brad Vee Johnson, Impact, Alb-Negru şi alţii. Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, care se desfăşoară la 20 iunie în zece oraşe din sud-estul Europei. Belgrad, Bucureşti, Budapesta, Podgorica, Prishtina, Sarajevo, Skopje, Sofia, Tirana şi Zagreb sînt gazdele unor acţiuni care au în prim-plan “Ziua tinerilor din Europa de Sud-Est”.
În România, evenimentul este organizat de Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa”, Federaţia Naţională “Alfa ART” şi Fundaţia Friederich Ebert, cu sprijinul Comunităţii Europene. Proiectul “It’s Time” are ca scop informarea tinerilor asupra unor aspecte sociale deosebit de importante: condiţii de muncă şi salarii decente, riscurile implicate de munca la negru şi de lipsa asigurărilor sociale şi de sănătate, importanţa educaţiei în viaţa profesională, posibilităţile de obţinere şi protejare a drepturilor lucrătorilor tineri, importanţa săptămînii de lucru de 40 de ore.
Citește pe Antena3.ro