x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Jean de la Craiova, la “Te cunosc de undeva!”: “În sezonul patru, m-am epilat pe picioare cu scotch”

Jean de la Craiova, la “Te cunosc de undeva!”: “În sezonul patru, m-am epilat pe picioare cu scotch”

04 Sep 2018   •   13:50
Jean de la Craiova, la “Te cunosc de undeva!”:  “În sezonul patru, m-am epilat pe picioare cu scotch”

Jean de la Craiova va concura pentru a doua oară la „Te cunosc de undeva!”, din 8 septembrie, de la ora 20.00, și speră ca, de această dată, să se descurce mai bine cu tocurile, unghiile false și epilatul decât în sezonul patru al emisiunii.

Îmi amintesc că în sezonul patru, când am imitat-o pe Sofia Vicoveanca, nu puteam merge la toaletă. Aveam și niște unghii false care mă încurcau. A trebuit să mă ajute Pepe, care a tăiat cu o lamă ce aveam pe dedesubt”, își amintește Jean, amuzat.

Altădată, pentru că mi se vedea pe sub dres părul de pe picioare, m-am epilat cu scotch... (râde). Oricum, mă simt ciudat să-mi pun din nou unghii și să întruchipez o femeie, dar asta e”, mai spune Jean de la Craiova.

Concurentul se simte mai în formă ca în celălalt sezon la care a participat. “Mi s-a mai descleștat limba și sunt hotarât să arăt că pot cânta orice, nu numai genul meu de muzică.  Și deja mă amuz teribil cu colegii, la filmări”, mai spune el.

Ce personaj a pregătit pentru el ruleta personajelor, în prima ediție a celui de-al 13-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 20.00.

×
Subiecte în articol: Jean de la Craiova