x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Justin Bieber, acuzat de agresiune şi furt în Argentina

Justin Bieber, acuzat de agresiune şi furt în Argentina

22 Dec 2016   •   23:30
Justin Bieber, acuzat de agresiune şi furt în Argentina

Interpretul canadian Justin Bieber a fost acuzat de agresiune şi furt în Argentina în legătură cu un incident din 2013, au anunţat joi autorităţile acestei ţări, relatează DPA. 

"Capetele de acuzare au fost formulate. Imediat ce punerea sub acuzare va avea efect juridic, va fi organizată o audiere", a indicat tribunalul competent din Buenos Aires. 

În acest caz nu a fost dispusă declanşarea unei anchete. "Atâta timp cât respectă legea, nu are de ce să se teamă", a mai menţionat instanţa. 

Artistul a avut un incident cu un fotoreporter care încerca să îl fotografieze în capitala Argentinei în 2013, când ieşea dintr-un club. 

Gărzile de corp ale cântăreţului l-au acostat pe bărbat şi l-ar fi rănit la braţ în timpul altercaţiei. De asemenea, o serie de componente ale camerei foto i-ar fi fost luate, potrivit acuzaţiilor. 

Nu se ştie dacă muzicianul le-a cerut gărzilor de corp să-l atace pe fotoreporter sau acestea au acţionat din proprie iniţiativă. 

Justin Bieber a prezentat propria variantă a faptelor în cadrul unei videoconferinţe cu investigatorii, a informat tribunalul, precizând că starul pop nu a răspuns însă la întrebări. 

Artistul plănuieşte un turneu în America de Sud la anul, dar nu sunt programate concerte şi în Argentina. AGERPRES

×