x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Lansări pe bandă

Lansări pe bandă

de Catalina Iancu    |    Dana Cobuz    |    17 Ian 2008   •   00:00
Lansări pe bandă


Într-un sezon aproape “mort” pentru cântăreţi, casele de discuri îşi fac planuri de resuscitare a interesului pentru muzica autohtonă. Să vedem, deci, ce surprize ne-au pregătit producătorii.

Piaţa muzicală  Casele de discuri pregătesc “marfå nouă”


Într-un sezon aproape “mort” pentru cântăreţi, casele de discuri îşi fac planuri de resuscitare a interesului pentru muzica autohtonă. Să vedem, deci, ce surprize ne-au pregătit producătorii.

 

MediaPro Music nu doar că are un program încărcat pentru primele luni ale lui 2008, dar detaliile sunt puse la punct cu o precizie aproape matematică. Ianuarie vine cu un nou album Adela Popescu, cel de-al treilea din carieră. Tot luna aceasta Cornel Ilie (trupa Vank) iese la rampă cu un album caritabil, “Salvaţi-vă îngerii!”, iar iubitorii telenovelelor se vor bucura de compilaţia “10 ani de iubire Acasă”.

 

Februarie începe cu o “bombă”: Horia Brenciu îşi lansează primul album, pe care l-a numit în concordanţă cu vârsta pe care o are: “35”. În ciuda faptului că ne-a obişnuit cu cover-uri, Brenciu iese în faţa publicului cu 11 piese originale, compuse de Cristi Creţu, chitaristul trupei HB. Andra vine şi ea cu un disc cu 12 piese, la care a colaborat cu Marius Moga, Adrian Pădureanu şi trupa Chicanos. În fine, MediaPro Music mai scoate compilaţia “Anotimpul Şlagărelor”, volumul 2, în februarie, şi “Cutiuţa Muzicală pentru Şcolari” în martie.

 

PROIECTE. Casa de discuri Roton ştie ce şi cum, dar n-a stabilit când. Deocamdată. Lista lansărilor nu e bătută-n cuie, dar cu siguranţă e destul de lungă. În 2008, Roton şi-a propus să scoată pe piaţă albume cu: Anda Adam, Mihai Trăistariu, Florin Chilian, Wassabi, Nico, Connect-R, Fără Zahăr, Puya, DJ Tom Boxer feat Anca Parghel, Activ, Alex, Zero, Jojo, Monica Anghel şi Viorica şi Ioniţă din Clejani.

Intercont Music are în proiect o serie de lansări cu Cenaclul Flacăra, Yarabi, Bogdan Dima, N&D precum şi multe compilaţii, scoase în colaborare cu Electrecord. 

A&A Records are, până în luna martie, două dar bune: Bucium şi Danger, care aduc folk-rock şi respectiv rock industrial. Cat Music, casă de producţie mare şi ocupată, nu a bătut datele în cuie, dar, în prima parte a anului, are proiecte legate de următorii artişti: Paraziţii, Analia Selis, Impact, Celia, Andreea Bănică, Direcţia 5, Cristina Rus, Cassa Loco, Lavinia, Andreea Bălan, 3rei Sud Est, Studio One şi Dream City.

 

×
Subiecte în articol: antimonden