x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Lume, lume...

Lume, lume...

14 Iul 2006   •   00:00
SHOWBIZ - Cameron s-a logodit cu Justin Timberlake
Dupa o relatie de trei ani, Cameron Diaz s-a logodit cu solistul Justin Timberlake. Cei doi artisti au fost fotografiati intr-un restaurant din Londra, iar actrita nu si-a ascuns stralucitoarea bijuterie aflata pe degetul inelar. Zvonurile, potrivit carora relatia celor doi e la final, au fost dezmintite vehement. Iar la inceputul lunii iulie, Cameron si Justin au plecat la Paris.

GHINION - "Ingropata" de vie
O femeie din Olanda a cazut intr-o groapa in timp ce uda florile de pe mormantul unchiului ei. Monique Zuydendorp (40 de ani) a avut ghinionul ca pamantul sa se surpe sub ea si sa aterizeze pe sicriul "vecinei", ingropate acolo in septembrie 2005. Angajatii cimitirului spun ca in mormantul respectiv erau suprapuse trei sicrie si se pare ca unul dintre ele a cedat. Femeia a ramas atat de socata, incat nici nu vrea sa mai fie inmormantata, ci incinerata.

PROCES - Michael, chemat la Tribunal
Michael Jackson este dat in judecata de fosta sotie, deoarece nu i-a platit pensia alimentara stabilita in urma divortului. Debbie Rowe cere plata cheltuielilor de judecata (14.400 de euro). Ea vrea si o transa de 39.000 de euro din alocatie pentru a continua procesul de preluare a custodiei copiilor lor.

JAPONIA - Juraminte "spatiale"
Cuplurile din Japonia isi pot trimite juramintele de dragoste in spatiu. Singura conditie este achizitionarea de verighete din platina prin filiala Platinum Guild International. Mesajele vor fi trimise in spatiu in martie 2007, o data cu lansarea rachetei Soiuz.

VIETNAM - Se numea "amendat cu 6.500"
Un vietnamez i-a schimbat numele fiului sau din Mai Phat Sau Nghin Ruoi (in traducere "amendat cu 6.500") in Mai Hoang Long (Dragonul de Aur), la cererea autoritatilor. Mai Xuan Can n-ar fi acceptat aceasta idee, insa a fost convins ca fiul sau, in varsta de 19 ani, este tinta batjocurei celorlalti.


Turn uman de zece "etaje"
Echipa "Castelleros de Poble Nou" ("Castelanii din Poble Nou") din Barcelona vrea sa inalte un turn uman pe zece niveluri. Construirea "castelelor" reprezinta o traditie seculara in orasul catalan, devenind un punct de atractie pentru turisti. Unul cate unul, barbatii se prind de umeri si formeaza un cerc. Pe umerii lor se suie alta echipa, iar in varf un baietel (anaxaneta).

×
Subiecte în articol: antimonden