Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mâinile îi trădează profesia. Creta pastelată îi roade puţin câte puţin pielea din jurul unghiilor, subţiind-o până la ultimul strat. Manfred Stader, distins cu premiul Maesto Madonnaro în Italia, este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti de picturi tridimensionale pe asfalt... şi nu numai.
Germanul a fost invitat în România, recent, să execute o serie de lucrări într-un centru comercial din Bucureşti. Tehnica pe care o abordează artistul se numeşte anamorfoză, creând prin ea iluzia adâncimii.
Jurnalul Naţional: Cum v-aţi apucat de această artă?
Manfred Stader: - Când studiam la Stadel Artschool din Frankfurt, am remarcat astfel de artişti. În acea vreme în Germania era un stil foarte popular. Totuşi, era vorba despre „madonari", cei care desenau în 2D nu 3D, Mona Lise şi Madone. Fiind student la arte, am încercat să fac acelaşi lucru, sau chiar mai mult. Mi-am dat seama că mă prinde. Am fost apoi în Italia, unde arta asta era, de asemenea, populară.
Am avut un oarecare succes, iar acum şapte ani m-am apucat de stilul de artă în 3D. Am remarcat pictura pe zid, folosind aşa-numita tehnică „trompe-l'œil", care chiar dacă era în 2D dădea impresia de adâncime. E o metodă ce oferă iluzia de profunzime şi am zis că pot să o folosesc şi pentru desenele pe asfalt. Am încercat şi mi-am dat seama că se potriveşte foarte bine şi reuşesc să mă adaptez.
Cât rezistă desenele?
- În exterior până la... prima ploaie. Poate doar în Dubai rezistă mai mult, dar în alte ţări plouă zilnic, aşa că nu pot dura foarte mult. Dar în interiorul clădirilor, dacă sunt protejate, durează mai mult. Picturile pe care le execut acum sunt pe pânză, vor rămâne aici până în august, apoi vor fi păstrate sau expuse în altă parte.
Citește pe Antena3.ro
Cum a apărut interactivitatea în astfel de proiecte?
- Ideea a plecat de la public. Au văzut pictura, stăteau la coadă câte o oră sau două să se pozeze cu desenul.
Aţi pictat, la un moment dat o ceaşcă de cafea, cu o broscuţă pe post de caimac. Ce materiale aţi folosit pentru a o decora?
- Materialele au venit de la compania de cafea care a comandat desenul. Când produc cafeaua, rămân nişte reziduuri care se transformă în nişte forme cilindrice, care sunt apoi reciclate. A fost ideea lor să le folosim.
Cu ce materiale lucraţi de obicei?
- Doar cu fond acrilic şi cretă pastelată. Şi pânza ce foloseşte drept suport. Sunt cazuri în care mai folosesc bucăţi de piatră pentru a spori efectul de 3D.
Care este desenul preferat sau reclama preferată?
- Fiecare are ceva deosebit, nu pot face o ierarhie. Am lucrat pentru un producător de whisky o lucrare realizată în Taipei. Apoi, pentru o firmă de telefonie din Olanda.
Sunt firmele interesate să-şi facă reclamă prin artă?
- Da. E o formă de artă care are popularitatea ei.
Se poate trăi din această artă?
- Da, se poate, companiile ne susţin.
Cât se plăteşte?
- Depinde. Sunt companii mari sau mici, proiecte mari sau mici, ţări mari sau mici. Depinde de loc, de firmă, de angajator. Sunt însă cazuri când firma nu poate finanţa tot proiectul. Dacă mă atrage ideea, îl fac de dragul artei. Dar se poate întâmpla să mi se ofere un preţ foarte mare, dar să nu mă atragă ideea şi atunci refuz fără regrete.
În câte ţări aţi lucrat?
- În toată lumea. În vreo 50 de ţări pe puţin.
Care a fost cel mai mare proiect?
- Un oraş văzut prin spărtură, un proiect de 25-30 de metri, realizat în patru oameni.
Cum arată casa dumneavoastră?
- Să nu credeţi că e plină de astfel de desene peste tot! E o casă veche, la ţară. Ce-i drept, hambarul l-am transformat în atelier. E o casă veche, la ţară.
