x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Marius Ţeicu: "Mă simt inspirat la volan"

Marius Ţeicu: "Mă simt inspirat la volan"

de Anca Stanescu    |    19 Sep 2007   •   00:00
Marius Ţeicu: "Mă simt inspirat la volan"
Sursa foto: VICTOR STROE/

A compus atăt de multe piese (bune!), incăt iţi ia o săptămănă doar să le fredonezi pe toate. Din cănd in cănd mai are timp să şi povestească... despre travaliul creaţiei şi păţaniile foştilor elevi.


  • Jurnalul Naţional: Vă mai amintiţi "primii paşi" ai ex-cursanţilor dvs.? Ce năzbătii făceau?
Marius Ţeicu: Erau foarte diferiţi ca stil. Angela Similea a fost serioasă incă de la inceput. Işi pregătea cu mare atenţie fiecare amănunt, de la text, la imbrăcăminte. Avea pe cineva care ii făcea rochiile pentru scenă şi mergea să vadă dacă se potrivesc cu decorul. Dida Drăgan era o flacără vie, dăruită cu voce uluitoare. Avea doar piese sobre, dramatice, n-am văzut-o niciodată ţopăind sau căntănd ceva comic.


  • Toate elevele semănau cu ele?
Aş, de unde! Olimpia Panciu s-a dovedit cea mai zăpăcită dintre elevii mei. Mi-amintesc un episod haios: Cornel Constantiniu cănta la un festival o piesă lirică, "Odiseea". La un moment dat, a incremenit: apăruse cineva pe scenă, cu spatele la public, şi se unduia intr-un fel de balet fantasmagoric. "Arătarea", costumată cu o draperie neagră, era nebuna de Olimpia. Cornel a izbucnit in răs, n-a mai putut să cănte şi s-a ales praful de tot spectacolul. Un alt zburdalnic, plin de poante, era Ioan Luchian Mihalea. Il tot dădeam afară de la lecţii, să se mai potolească. Romcescu era pe atunci puşti, invăţa la liceu, nu mă scotea din "dom’ profesor, dom’ profesor".


Inexplicabil

  • E importantă inspiraţia?
Cum să nu! De inspiraţie ai nevoie chiar şi atunci cănd trebuie să inventezi un nou mod de a scoate dopurile dintr-o sticlă, nu?


  • Cum şi de unde apare ea, inspiraţia?
Habar n-am, e un lucru pe care nu mi-l pot explica. Simt că vine de undeva din exterior, probabil de la Dumnezeu. Nici măcar nu e necesar să fii intr-un loc special ca să poţi crea, contează doar să ai o anume stare sufletească.


Portativ pe ziar

  • Vi s-a intămplat să vă apuce inspiraţia la volan?
Da, şi chiar de multe ori! Trag pe dreapta, scot căte un ziar, apoi, in partea de jos, unde e spaţiu liber, trag cinci linii (portativul) şi apoi insăilez linia melodică. Graba e importantă aici, pentru că după 2-3 minute ideea dispare, se duce inapoi, acolo de unde a venit.


  • Şi pe urmă?
Pe urmă vine truda efectivă. Merg acasă, unde poate imi dau seama că melodia nu e bună de nimic şi arunc foaia la coş sau, din contră, descopăr că are potenţial. Peste două săptămăni piesa e gata cu totul, desăvărşită pănă la ultimul acord, orchestrată, gata să dea "ochii" cu... urechile lumii.


  • Tehnologia nu simplifică lucrurile?
Doar pănă la un punct. Un singur lucru n-a apărut: talentul pe computer.


  • Lipseşte ceva din muzica actuală?
Poate dorinţa de a implini gusturile tuturor consumatorilor de muzică, care au intre 10 şi 100 de ani!

×
Subiecte în articol: antimonden