x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mărturisirea dureroasă a regelui Juan Carlos: Cum și-a omorât propriul frate

Mărturisirea dureroasă a regelui Juan Carlos: Cum și-a omorât propriul frate

de Redacția Jurnalul    |    07 Noi 2025   •   18:00
Mărturisirea dureroasă a regelui Juan Carlos: Cum și-a omorât propriul frate
Sursa foto: Hepta/Juan Carlos

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, aflat în exil la Dubai, dezvăluie în cartea sa de memorii cum și-a omorât accidental fratele mai mic, Alfonso, în urmă  cu circa 70 de ani. 

Incidentul a avut loc în 1956, când cei doi adolescenți se jucau cu un pistol în casa familiei din Portugalia. Juan Carlos relatează că, deși scosese încărcătorul pistolului, nu știa că mai rămăsese un glonț în țeavă, care a ricoșat și l-a lovit mortal pe Alfonso în frunte. Acesta a murit în brațele tatălui lor, regele Juan de Borbón, care a acoperit trupul cu un steag spaniol și a aruncat arma în mare.

Memoriile lui Juan Carlos

Juan Carlos avea 18 ani când s-a întâmpla tragicul accident, iar fratele său avea 14 ani. Cei doi se jucau cu un psol automat Star Bonifacio Echeverria, care aparținea lui Alfonso.

Fostul monarh povestește acest episod dureros într-un capitol al cărții, intitulat „Tragedia”, mărturisind că aceasta l-a  marcat toată viața iar relația cu tatăl său s-a deteriorat după accident. Juan Carlos și-a urmat în continuare cursurile la Academia Militară.

"M-a lăsat cu un gol imens. Fără moartea lui, viața mea ar fi fost mai puțin întunecată, mai puțin nefericită", povestește fostul monarh.

Juxtapunerea acestei dezvăluiri cu încercarea de reconciliere cu fiul său, regele Felipe al VI-lea, adaugă o notă profund personală cărții.

Confesiunea apare într-un volum de peste 500 de pagini, publicat în Franța sub titlul „Juan Carlos I d’Espagne: Réconciliation”. Acesta va fi lansat în Spania în decembrie 2025, în contextul comemorării a 50 de ani de la moartea dictatorului Franco și restaurarea monarhiei.

Memoriile, compilate cu ajutorul istoricului francez Laurence Debray, relevă, pe lângă tragedia familială, și momente importante din viața fostului rege, inclusiv legături cu familia regală britanică și controversele care i-au marcat sfârșitul domniei.

De ce a abdicat Juan Carlos

Juan Carlos a abdicat în 2014 după o serie de scandaluri care i-au afectat imaginea publică, inclusiv dezvăluiri despre vânătoarea de elefanți și relațiile extraconjugale. Acum, în exil, fostul rege reflectă asupra trecutului său cu sinceritate și regrete, spunând „Nu sunt un sfânt” și recunoscând greșelile făcute pe parcursul vieții, potrivit stiripesurse.ro.

Această mărturisire emoționantă aduce lumină asupra unui episod puțin cunoscut, dar definitoriu pentru viața fostului suveran, oferind o perspectivă umană și personală asupra unui personaj istoric complex.

×
Subiecte în articol: juan carlos