x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden "My Baby" cu lasere

"My Baby" cu lasere

de Catalina Iancu    |    30 Sep 2007   •   00:00
"My Baby" cu lasere

Anka Badiu se poate măndri cu al doilea videoclip din cariera ei solo. Piesa "My Baby (Tell Me Why)" e compusă de Anka, versurile fiind semnate de Mircea Badiu, fratele şi colegul de trupă al artistei.



Anka Badiu se poate măndri cu al doilea videoclip din cariera ei solo. Piesa "My Baby (Tell Me Why)" e compusă de Anka, versurile fiind semnate de Mircea Badiu, fratele şi colegul de trupă al artistei. Clipul, regizat de Mihnea de Vries, foloseşte cele mai noi tehnici video, la care se adaugă laserele, dar şi dansatorii de street dance şi freestyle. Pentru filmare au fost alese un club din centrul Bucureştiului şi apartamentul in care locuieşte interpreta. Scenariul are la bază o poveste pe căt de simplă, pe atăt de actuală. O tănără cu o carieră de succes, care are toate atuurile pentru o viaţă personală reuşită, e pusă in situaţia de a accepta infidelitatea persoanei iubite. Iar Anka a reuşit să intre perfect in pielea personajului.

×
Subiecte în articol: antimonden