x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden "N-o uitati pe Luchi!"

"N-o uitati pe Luchi!"

19 Noi 2004   •   00:00

Tineretea este trecatoare, dar nu si muzica. Artistii generatiilor vechi doresc sa ramana in sufletul publicului care i-a aplaudat ani de-a randul, dar si in inimile tinerilor de astazi.

Luchi Marinescu, "acest ecuson al scolii muzicale romanesti", dupa cum a catalogat-o actorul Nicu Constantin, si-a lansat un album, "Best Of", material discografic care inaugureaza colectia "Restituiri", editata de Electrecord. "Ca sa spun sincer, am vrut sa las ceva dupa mine. Nici un om nu este etern. Nu mai am 25, 35 sau 45 de ani, dar am vrut sa lansez pe piata acest album cu cele mai bune piese ale mele", a spus Luchi Marinescu.

PRINTRE PRIETENI. De la evenimentul care a avut loc la restaurantul Intermacedonia nu au lipsit colegii buni de breasla si prietenii sai, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Nicolae Nitescu, dar si actorii Alexandru Lulescu si Nicu Constantin. "In afara de acest CD, mai pregatesc inca unul, intitulat «N-o uitati pe Luchi!», editat de magazinul Muzica. Acesta contine doua piese in limba maghiara si melodii care n-au mai fost difuzate de foarte mult timp, acum reeditate." Indragita solista care se apropie de varsta de 70 de ani este si fondatoarea "Clubului pensionarilor fara varsta", non profit si apolitic, club care anul acesta implineste cinci ani de la infiintare. (Roxana I. Ancuta)

×
Subiecte în articol: antimonden