x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden NOAPTEA DE REVELION / Criza nu prea s-a simţit în conturile artiştilor mioritici

NOAPTEA DE REVELION / Criza nu prea s-a simţit în conturile artiştilor mioritici

de Dana Cobuz    |    05 Ian 2009   •   00:00
NOAPTEA DE REVELION / Criza nu prea s-a simţit în conturile artiştilor mioritici

Prinşi între trâmbiţata criză financiară anunţată pentru noul an şi tarifele pe care şi le-au umflat cu pompa, mai ales graţie celor două campanii electorale din 2008, artiştii mioritici şi-au văzut totuşi sacii cu bani în căruţă în noaptea dintre ani.



Dacă iarna nu-i ca vara, sigur nici câşti­gurile din cântări în ultima noapte a lui 2008 n-au mai fost la fel ca altădată. Totuşi, deşi unii organizatori de concerte au mai anulat din comenzi pe ultima sută de metri, artiştii noştri ca brazii n-au rămas lihniţi de foame în noaptea de Revelion. E drept, n-au mai gonit pe şosele, cum făceau pe vremuri, să ajungă de la un spectacol la altul, dar şi-au scos pârleala graţie tarifelor care n-au fost deloc mici. Ce-i drept, cele două campanii electorale din 2008 le-au crescut cota suficient de mult încât să nu bată la ochi gajul exagerat pe care l-au cerut pentru a cânta trei refrene sub focurile de artificii.

CINE E PE PRIMUL LOC?
Campioni absoluţi la capitolul încasări de Revelion au fost cei de la Voltaj şi de la Holograf. Câte 30.000 de euro au încasat cele două trupe, fiecare din câte doar două concerte. Pe locul al doilea, cu o sumă deloc neglijabilă, se află Anna Lesko. Cei 28.000 de euro pe care i-a strâns de Anul Nou cântând nicidecum Pluguşorul sau Sorcova, ci Anycka Maya, au fost bani destul de munciţi. Anna a trebuit să urce pe opt scene pentru a ajunge la această sumă. Moldovencei îi suflă în ceafă Smiley, cu 24.000 de euro încasaţi din patru concerte. Andreea Bălan a strâns şi ea o sumă frumuşică, putând fi văzută pe opt scene: în Piaţa Revoluţiei, la Romexpo, la patru petreceri private în Bucureşti şi în două cazinouri din Piteşti.

În alţi ani, Andreea Bănică se număra printre campioni la numărul de concerte susţinute în noaptea de Revelion. Anul acesta, blonda şi-a aranjat doar cinci concerte, toate în Bucureşti, pentru că n-a vrut să-şi streseze bebeluşul din burtă. După ce a băgat în poşetuţă 20.000 de euro, Andreea Bănică s-a dus să facă nani, nu înainte de a-şi colinda şi vecinii.

NAVETIŞTI
Cum-necum, Lavinia Pârva, fostă Spicy, a urcat pe nouă scene în ultima noapte a lui 2008. "Cine-i harnic şi munceşte ori e prost ori nu gândeşte!", se spune despre cei zeloşi. Ei bine, nu ştim dacă Lavinia se încadrează în profilul menţionat, dar sigur s-a gândit că pentru 18.000 de euro merită să munceşti, fie şi cărând după tine CD-ul pentru tradiţionalul playback.

O sumă sensibil apropiată de cea câştigată de Lavinia a strâns Loredana: 17.000 de euro. Ce-i drept, doamna Tzuki n-a făcut prea multă navetă de banii ăştia. Loredana a susţinut doar două concerte, dar bine plătite, după cum se vede. Tot două concerte, dar mai puţini bani, au fost pentru cei de la Simplu: 14.000 de euro. Băieţii de la Fly Project au alergat mai mult decât colegii de la Simplu, dar au câştigat 16.000 de euro din cinci show-uri, toate desfăşurate în oraşe din Moldova. Cam acelaşi traseu moldovenesc l-a urmat şi Alex, care e mai câştigat, în fond, nefiind nevoit să-şi împartă cele 12.000 de euro cu nimeni.

Akcent a rămas în Bucureşti şi n-a pierdut mai nimic. 12.000 de euro din patru recitaluri. Iris a bifat doar două concerte (8.000 de euro), iar Delia şi Keo au câştigat fiecare câte 6.000 de euro din două, respectiv trei spectacole.

Aşadar, putem dormi liniştiţi şi la noapte: vedetele noastre nu au fost afectate prea tare de criză. Poate mai puţini decât în alţi ani, dar tot s-au găsit bani pentru a le plăti prestaţia şi sacrificiul de a-şi petrece noaptea dintre ani pe scenă sau pe drumuri. Aşa cum s-au găsit bani şi pentru a convinge nume mai mult sau mai puţin expirate ale showbiz-ului internaţional să-şi petreacă Anul Nou cântând chefliilor din România.

La Iaşi, organizatorii petrecerii în aer liber din Piaţa Palatului Culturii au antamat cică UB40 pentru nu mai puţin de 150.000 de euro. La întâlnirea cu ieşenii nu s-a prezentat decât Ali Campbell, fosta voce a trupei, care nu a avut nici o jenă însă să încaseze cecul cu o sumă ceva mai mică: doar 100.000 de euro. Asta în timp ce trupa UB40 a întâmpinat 2009 în Portugalia.

Pentru a cânta la Craiova, Bonnie Tyler a cerut nu doar 85.000 de euro, ci şi o porţie zdravănă de sarmale, icre negre şi cinci bodyguarzi. Trei dintr-o lovitură la Sibiu: factura pentru pachetul format din Saragossa Band, Goombay Dance Band şi No Mercy – 62.000 de euro. Cam tot atâţia bani a cerut şi a primit Enrique Iglesias, pentru recitalul de o oră susţinut la Romexpo. Deşi nu mai e de mult în topuri, Samantha Fox le-a scos din conturi edililor clujeni 36.500 de euro. În fine, Jennifer Rush nu prea a cântat, dar a încasat o felie din cei 130.000 de euro alocaţi de oficialităţile timişorene pentru petrecerea de Revelion.

FIN OBSERVATOR
Cunoscută fiindu-i pasiunea pentru statistici şi agende întocmite meticulos, Mihai Trăistariu este un fin observator al "pieţei concertelor". Ce-i drept, îl ajută şi notiţele. Dacă în decembrie 2007, domnul Tornero a bifat 44 de concerte, în aceeaşi lună a acestui an el nu a mai fost chemat decât la 30 de concerte. Revelionul 2008 şi l-a făcut în Grecia, unde a câştigat 35.000 de euro cântând, în timp ce la Revelionul 2009 a trebuit să alerge la patru concerte în România şi abia a adunat 12.000 de euro. De ce atât de puţini bani? Trăistariu crede că de vină sunt campaniile electorale în care s-au cam spart bani, nu criza economică pe care o invocă toată lumea.

Show-ul live şi bunul renume le-au adus celor de la Voltaj 30.000 de euro în noaptea de Revelion din doar două concerte

×
Subiecte în articol: antimonden două revelion bani concerte