Zece kilograme de caviar, 7.500 de creveţi, 6.500 de chifle în formă de statuetă, 1.000 de porţii de crab, 1.300 de stridii, 400 de pizza, 300 de homari, 160 de kilograme de somon, 50 de şalăi şi 20 de calcani fac parte din meniul petrecerii oficiale pe care Academia de la Hollywood a pregătit-o după decernarea premiilor Oscar, relatează EFE.
Hollywood Academy a dezvăluit meniul şi decoraţiunile evenimentului Governor's Ball la care vor participa cei 1.500 de invitaţi de anul acesta, câştigători, nominalizaţi, prezentatori şi alţi participanţi la cea de-a 88 a ediţie a premiilor Oscar.
În fruntea echipei însărcinate cu realizarea preparatelor culinare se va afla din nou chef-ul austriac Wolfgang Puck, care de 22 de ani oferă bunătăţile sale participanţilor la acest ospăţ. Potrivit Puck, mulţi dintre invitaţi nu mănâncă nimic în cursul zilei pentru a se arăta în formă pe covorul roşu şi a se îmbuiba apoi la petrecere. "Ştim care sunt gusturile persoanelor. Mereu inovăm, dar sunt unele lucruri care nu trebuie să lipsească de pe masă", a spus el.
Din meniu fac parte peste 50 de preparate şi antreuri: nuci de macadamia confiate; stufat de coaste cu piure de conopidă şi orez thailandez; tortellini cu brânză şi anghinare; sufleu de migdale cu struguri; risotto cu sparanghel; sushi şi strudii; piept de pui cu trufe negre şi nelipsiţii mini-hambugheri din vacă Wagyu cu brânză Cheddar învechită.
Pentru desert, invitaţii vor avea la dispoziţie crepes cu fistic şi căpşuni, cuscus din zahăr brun şi şerbet de cafea, tort de ciocolată cu biscuiţi şi îngheţată de banană şi tradiţionalele figuri din ciocolată învelite în foiţă de aur de 24 de karate din care vor fi împărţite 9.000 de bucăţi. 'Meniul este pregătit cu două zile înainte, dar preparatele sunt realizate astfel încât să ajungă proaspete pe masă", au declarat angajaţii lui Puck.
Anul acesta pereţii salonului vor fi decoraţi cu 170 de caricaturi ai unor actori şi cineaşti legendari, precum Clint Eastwood, Alfred Hitchcock, Marlene Dietrich sau Richard Pryor, şi cu multe flori albe care vor contrasta cu tonurile vii ale meselor. "Tema de anul acesta este arta", a declarat Jeffrey Kurland, însărcinat cu decoraţiunile.
Governors Bal va avea loc în sala Ray Dolby Ballroom, la etajul superior al centrului Hollywood & Highland, unde se află şi Teatrul Dolby, locul în care se decernează Oscarurile. AGERPRES