Patru intrebari pentru Laura Stoica

O cantareata care reuseste sa aiba performante doar cu ajutorul actoriei.

De unde te-ai ales cu porecla "flacaruia"?
Profesoara mea de franceza (care nu stiu cat de incantata ar fi sa-i declin identitatea) imi spunea mereu asa. Considera ca-i seman foarte tare.
Eram foarte atasata de dumneaei. Comentam in particular lucruri care nu se povesteau la cursuri. Am rugat-o sa citeasca niste poezii scrise de mine. Ma gasea sensibila, dar in acelasi timp tonica. Tot cu dumneaei am avut si primele incercari de a juca teatru.

Daca muzica te-a calit, ce efect a avut asupra ta actoria?
Recunosc ca muzica m-a facut sa ma simt in siguranta pe scena. Ma consider o persoana norocoasa, pentru ca am descoperit prin ea placerea de a comunica cu oamenii. In schimb, prin actorie am descoperit registre multiple de exprimare. Relationand cu celelalte personaje, am descoperit cadre noi de traire. Rasplata din partea publicului o primesti, cel mai adesea, la final, inainte de caderea cortinei.

Ai putea trai fara sa canti, multumindu-te doar cu actoria?
Nici vorba! Cand cant apelez la cunostintele mele in materie de actorie. Cand joc port sub masca personajului un gand ascuns, ca intr-o melodie specifica naturii acestuia. Mie mi-e drag sa cant si sa fac teatru, in aceeasi masura. Dar cariera mea, pana acum, s-a derulat mai mult in sensul muzicii. Cel mai important reper pentru public ramane acela de cantareata, desi menirea mi-am gasit-o pe scena.

Care e complimentul cel mai frumos pe care l-ai primit pana acum?
Mi s-a spus ca sunt "dulce cand rad, sau plang, sau cant, sau cand privesc, pur si simplu!". Traiesc ca pe niste victorii depline complimentele pe care mi le fac oamenii oriunde. O data am auzit in plina strada, glasul unui barbat, strigandu-mi dintr-o masina: "Laura, te iubesc!"...
(Dana Ciobanu)