Unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti din industria muzicală are probleme serioase, din cauza neatenţiei. Vedeta a ajuns în scaunul cu rotile.
Tudor Ionescu, solistul formaţiei „Fly Project”, pare să fie unul dintre cei mai ghinionişti cântăreţi de pe scena muzicală de la noi din ţară. După ce a căzut de pe scările studioului, cunoscutul bărbat are acum multe de tras. Mai exact, artistul a ajuns să se deplaseze cu ajutorul scaunului cu rotile.
„Ce să fac? Treaba asta cu piciorul a picat cum nu se putea mai rău. M-am accidentat fix înainte de turneu. Chiar dacă mă doare destul de tare, strâng din dinţi şi merg să onorez concertele. Staff-ul mi-a pus la dispoziţie un scaun rulant cu care mă deplasez în fiecare aeroport”, a declarat Tudor Ionescu pentru Spynews.