Sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, la „2k1” de la Antena 1, Anamaria şi Tudor Ionescu, Minodora şi Liviu Mihon şi Nina şi Radu Ille vor face tot posibilul pentru a demonstra că sunt cuplul perfect al României, 100% compatibili şi, totodată, le vor împărtăşi telespectatorilor din secretele unei căsnicii fericite, dar nu se vor sfii nici să vorbească despre momentele grele din viaţa lor.
Astfel, în cadrul rubricii „Căsuţa noastră”, întrebarea „Departe de confortul patului de acasă, care crezi că a fost cel mai neobişnuit loc în care a dormit vedeta familiei?” va aduce un răspuns cu totul şi cu totul neaşteptat din partea lui Radu Ille. „Am dormit în cimitir. Am ştiut că acolo nu intră nimeni. Mă întrebau: << Da’ nu-ţi e frică? >> De cine, mă, de morţi? De vii trebuie să îţi fie frică!”, va povesti Radu Ille, care va mai completa: „Sunt în anul II la UNATC, secţia actorie şi pregătesc un film în care o să aflaţi şi alte lucruri despre mine, pe care încă nu le-am spus. Înainte de a fi artist, sunt om şi am trecut prin nişte momente, sper să nu treacă nimeni prin ce am trecut eu. Râd şi glumesc cât pot eu, până intru în pământ, pentru că ştiu ce înseamnă să n-ai!”, va mărturisi îndrăgitul artist, care sâmbăta aceasta îşi va sărbători şi ziua de naştere, în platoul „2k1”.
Ce dezvăluiri vor mai face invitaţii Mirelei din această ediţie, dar şi dacă vor reuşi sau nu aceştia să demonstreze că sunt cuplul perfect, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, „2k1”, la Antena 1.
Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.