Silvia Dumitrescu: Profă la Center Stage

Face “mofturi” fiindcă se respectă şi nu vrea să fie băgată în aceeaşi oală cu si­liconatele sau maneliştii. Silvia Dumitrescu a rămas aceeaşi nonconformistă care merge contra curentului.

Jurnalul Naţional: Unde sunt coafurile colorate de altădată şi ţinutele extravagante?

Silvia Dumitrescu: Erau bune pe vremea când se încerca o “unifor­mizare” prin impunerea unei ţinute standard. Culmea este că acum, când toată lumea are libertatea de a ieşi din tipare, mai toţi se îmbracă la fel. Acum pot fi contra curentului prin simplul fapt că sunt eu însămi.

Jurnalul Naţional: Şi în muzică tot contra cu­ren­tului mergi?

Silvia Dumitrescu: Dacă reuşita înseamnă doar co­mer­cial, manele şi silicoane, sigur n-aş alege această cale. Eu fac “mof­tu­ri”, în sensul bun, pentru că nu vreau să-mi asociez imaginea cu ori­ci­ne, oricum. Trendul acum e să te duci la Marius Mo­ga, care îţi asigură un succes izbitor. Eu însă am ales ca­lea cea mai grea. De altfel, am şi schim­­bat macazul, de la genul care m-a consacrat la jazz. Din păcate însă, în ziua de azi, totul se bazează pe dictatura banilor. Mi-aş dori să fac astfel de concerte, acesta este visul meu de acum.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Schimbare de macaz

Jurnalul Naţional: Cum te-ai adaptat de la ma­rea scenă la viaţa din clu­buri?

Silvia Dumitrescu: Din mers. E un public restrâns, dar select.

Jurnalul Naţional: Mai ai timp să dai şi lecţii?

Silvia Dumitrescu: Predau muzică la Academia “Cen­ter Stage”, am vreo 40 de copii în grupă, şi ţin cursuri la Târgovişte, la Liceul de Muzică. M-am gândit mult până să accept. Sper să se mai nască la Târgovişte o voce precum cea a Lau­rei Stoica.

Jurnalul Naţional: Se poate trăi doar din mu­zică?

Silvia Dumitrescu: Da, şi încă destul de bine, dacă ne gândim la play-back şi şlagăre de o vară. E mai greu în cazul celor care cântă cu trupa, cu instrumentişti.

Jurnalul Naţional: De multe ori ai dat tonul...

Silvia Dumitrescu: Referitor la vestimentaţie, da. Am apărut pentru prima dată cu blu­gi rupţi în fund şi în genunchi. Ple­cam în turnee, treceam prin sate şi comune, iar oamenii care veneau de la sapă direct la Căminul Cultu­ral erau de-a dreptul şocaţi. Îmi amin­tesc că, într-un cătun, “orga de lu­mini” era de fapt un bec, pe care co­l­­­e­gii mei l-au tot aprins şi l-au stins pâ­nă când l-au ars. Spectacolul a con­tinuat pe întuneric... În loc de afi­şe, ţin minte că ne plimbam cu pri­marul prin localitate, să ne vadă lu­mea în carne şi oase. Acum însă sunt alte condiţii şi alte timpuri.

Jurnalul Naţional: Crezi că pe alte meleaguri ţi-ar fi mai bine?

Silvia Dumitrescu: Mă cam bate un gând de plecare, dar nu m-am hotărât încă... Fiul meu, Iulian, studiază tot muzica şi dacă va avea noroc să capete o bursă, evident că o să-l susţin.

catalina.iancu@jurnalul.ro