Silvia Dumitrescu: Profă la Center Stage

Face “mofturi” fiindcă se respectă şi nu vrea să fie băgată în aceeaşi oală cu si­liconatele sau maneliştii. Silvia Dumitrescu a rămas aceeaşi nonconformistă care merge contra curentului.

Jurnalul Naţional: Unde sunt coafurile colorate de altădată şi ţinutele extravagante?

Silvia Dumitrescu: Erau bune pe vremea când se încerca o “unifor­mizare” prin impunerea unei ţinute standard. Culmea este că acum, când toată lumea are libertatea de a ieşi din tipare, mai toţi se îmbracă la fel. Acum pot fi contra curentului prin simplul fapt că sunt eu însămi.

Jurnalul Naţional: Şi în muzică tot contra cu­ren­tului mergi?

Silvia Dumitrescu: Dacă reuşita înseamnă doar co­mer­cial, manele şi silicoane, sigur n-aş alege această cale. Eu fac “mof­tu­ri”, în sensul bun, pentru că nu vreau să-mi asociez imaginea cu ori­ci­ne, oricum. Trendul acum e să te duci la Marius Mo­ga, care îţi asigură un succes izbitor. Eu însă am ales ca­lea cea mai grea. De altfel, am şi schim­­bat macazul, de la genul care m-a consacrat la jazz. Din păcate însă, în ziua de azi, totul se bazează pe dictatura banilor. Mi-aş dori să fac astfel de concerte, acesta este visul meu de acum.

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

Schimbare de macaz

Jurnalul Naţional: Cum te-ai adaptat de la ma­rea scenă la viaţa din clu­buri?

Silvia Dumitrescu: Din mers. E un public restrâns, dar select.

Jurnalul Naţional: Mai ai timp să dai şi lecţii?

Silvia Dumitrescu: Predau muzică la Academia “Cen­ter Stage”, am vreo 40 de copii în grupă, şi ţin cursuri la Târgovişte, la Liceul de Muzică. M-am gândit mult până să accept. Sper să se mai nască la Târgovişte o voce precum cea a Lau­rei Stoica.

Jurnalul Naţional: Se poate trăi doar din mu­zică?

Silvia Dumitrescu: Da, şi încă destul de bine, dacă ne gândim la play-back şi şlagăre de o vară. E mai greu în cazul celor care cântă cu trupa, cu instrumentişti.

Jurnalul Naţional: De multe ori ai dat tonul...

Silvia Dumitrescu: Referitor la vestimentaţie, da. Am apărut pentru prima dată cu blu­gi rupţi în fund şi în genunchi. Ple­cam în turnee, treceam prin sate şi comune, iar oamenii care veneau de la sapă direct la Căminul Cultu­ral erau de-a dreptul şocaţi. Îmi amin­tesc că, într-un cătun, “orga de lu­mini” era de fapt un bec, pe care co­l­­­e­gii mei l-au tot aprins şi l-au stins pâ­nă când l-au ars. Spectacolul a con­tinuat pe întuneric... În loc de afi­şe, ţin minte că ne plimbam cu pri­marul prin localitate, să ne vadă lu­mea în carne şi oase. Acum însă sunt alte condiţii şi alte timpuri.

Jurnalul Naţional: Crezi că pe alte meleaguri ţi-ar fi mai bine?

Silvia Dumitrescu: Mă cam bate un gând de plecare, dar nu m-am hotărât încă... Fiul meu, Iulian, studiază tot muzica şi dacă va avea noroc să capete o bursă, evident că o să-l susţin.

catalina.iancu@jurnalul.ro