Ana Crudu, sora Danielei Crudu, a stat departe de luminile reflectoarelor, însă sezonul acesta a decis să se înscrie la ”Chefi la cuțite” pentru a demonstra că, pe lângă make-up, gătitul este una dintre cele mai mari pasiuni ale ei: ”Îmi place emisiunea și vreau să simt pe pielea mea cum este să fii concurent. Mi se pare greu să apari la televizor și să gătești. Eu accept tot timpul provocări, pentru că vreau să îmi depășesc limitele. Am mari emoții, dar cred că va fi o experiență frumoasă și sunt entuziasmată să îi văd pe chefi!”, declară aceasta.
Deși nu consumă carne, luni seară, de la ora 20:00, Ana va încerca să îi impresioneze pe chefi cu un preparat sofisticat, rețeta preferată a tatălui său: mușchiuleț de porc în crustă de fistic, cu piure de mere.
”Ana știe să gătească, ea e cea care pregătește mâncarea în familie, pentru că eu nu stau deloc bine la acest capitol. S-a pregătit foarte mult pentru aceste audiții, a încercat să facă preparatul de mai multe ori acasă ca să îi iasă cât mai bine în platou. Rețeta e una destul de consistentă, motiv pentru care chefii au pariat că în spatele ușilor se află un bărbat, atunci când au văzut ce e în farfurie. Am avut mari emoții pentru ea, pentru mine nu am în mod normal, dar pentru că ea am avut, pentru că nu prea a apărut în emisiuni până acum...doar foarte rar. Iar de data asta ea a fost cea care și-a dorit să se înscrie.”, a afirmat Daniela Crudu, cea care o va și susține pe sora sa din culisele ”Chefi la cuțite”.
Mai mult decât atât, Ana își va face apariția în platou cu o surpriză specială pentru Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Despre ce este vorba, dar și cât de bine se pricepe la gătit sora Danielei Crudu, telespectatorii Antena 1 vor putea afla mâine seară. Etapa de jurizări pe nevăzute continuă de la 20:00, în cea de-a cincea ediție din sezonul 6 ”Chefi la cuțite”, cu alte apariții surprinzătoare și o luptă culinară pe cinste între cei trei jurați, ce se vor întrece pentru cea mai importantă amuletă pusă la bătaie până în acest moment.