x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Soţia lui George Clooney a născut gemeni

Soţia lui George Clooney a născut gemeni

06 Iun 2017   •   19:42
Soţia lui George Clooney a născut gemeni

Amal Clooney a născut gemeni, un băiat şi o fată, a declarat marţi agentul lui George Clooney, relatează Reuters şi AFP. 

Cei doi gemeni sunt primii copii ai avocatei pentru drepturile omului şi ai starului de la Hollywood. Amal Clooney şi actorul şi regizorul de la Hollywood s-au căsătorit în Italia în 2014, fiind unul dintre cele mai mediatizate cupluri din lumea întreagă. 

"În această dimineaţă Amal şi George i-au primit în vieţile lor pe Ella şi Alexander Clooney. Ella, Alexander şi Amal sunt cu toţii bine, sănătoşi şi fericiţi. George este sedat şi ar trebui să-şi revină în câteva zile", a spus agentul actorului, Stan Rosenfield. 

El nu a precizat locul în care s-au născut gemenii. 

Amal Clooney, 39 de ani, şi George Clooney, 56 de ani, au fost discreţi în timpul sarcinii, informaţia că Amal este însărcinată fiind confirmată după luni de zile, în februarie, de prietenul apropiat al actorului, Matt Damon. 

De atunci, cuplul, care ale locuinţe în Anglia, Italia şi SUA, a spus puţine lucruri despre sarcină. 

Amal Clooney şi-a continuat în mare parte activitatea ca avocat pentru drepturile omului, susţinând un discurs la ONU în martie şi făcând apel la comunitatea internaţională să investigheze crimele comise de Statul Islamic în Siria şi Irak.

AGERPRES

×