x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Stirile zilei

Stirile zilei

22 Mai 2005   •   00:00


  • 23 mai 2005
  • Ghinion - Designer alungat de la Targ

    Dupa ce vara trecuta si-a busit masina de lux, seria ghinioanelor continua pentru Daniela Munteanu, designerul Firmei de lenjerie intima "Danielle Colection". Prezenta la Targul de haine si incaltaminte de la Mamaia, Daniela a fost din nou urmarita de bucluc, caci nu i-a fost acceptata cererea de inchiriere a unui stand, desi platise 20 de milioane de lei: "Abia am gasit un loc la intrare, ca ultimii amarati, iar in ultimele doua zile m-au expediat de tot. Cineva imi baga bete in roate!". Iar cand a fost sa-si prezinte, la Ziua Modei, colectia in care a investit 10.000 de euro, manechinele au refuzat sa mai imbrace sapte creatii. (Simona Ecovoiu)

    Scandal - Grecul Nikos si papagalul

    Grecul Nikos Koudounis a colaborat o vreme cu Prima TV, ca semnatar al scenariului pentru "Irezistibilii", dar si ca actor. Doar cateva episoade au fost difuzate, productia fiind insa intrerupta din cauza costurilor relativ mari, de circa 3500 de dolari pe episod: "Eu am depus scenariul pentru alte cateva episoade, si vad ca ideile mele au fost preluate de catre cei de la «Trazniti in NATO». Voiam sa bag in film un italian si un papagal, si vad ca acum apar la colegi, ceea ce nu mi se pare elegant din partea lor". (Simona Ecovoiu)

    Colaborare - Duta i-a compus lui Nico

    Nico a considerat ca este momentul sa ia o mica pauza, dupa ce a petrecut o perioada indelungata in studioul de inregistrare, pentru a termina albumul "Asa cum vrei". Numai ca, in cazul sau, momentele de relaxare sunt cele petrecute alaturi de fani si nu intr-o statiune balneara. Prin urmare, cantareata a pornit prin tara intr-un turneu de promovare a albumului. "Inregistrarea acestui material discografic mi-a dat un sentiment fantastic pe care nu as putea sa-l exprim in vorbe, si tocmai de aceea am hotarat ca este momentul ideal pentru a sustine cateva concerte". In prezent, ea se pregateste sa lanseze cel de-al doilea extras pe single, piesa "Striga", compusa de Laurentiu Duta. (Adrian Vaduva)
    ×
    Subiecte în articol: antimonden