x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden SUETE

SUETE

19 Noi 2004   •   00:00

20 NOIEMBRIE 2004

Miki s-a oferit sa-i fie nasa cantaretei Uni-k

Cristina Darha (Uni-k) va imbraca rochia de mireasa in luna iunie a anului viitor, alesul inimii sale fiind Bebe. Cum nunta fara nasa nu se poate, iar frumoasa pereche inca nu gasise pe nimeni, s-a oferit voluntar cea mai buna amica a Cristinei, interpreta Miki. Probabil ca nas va fi iubitul si impresarul acesteia, Razvan Constantinescu, desi relatia lor inca nu s-a oficializat. Gurile rele spun ca viitoarei nase ii este teama sa mai ajunga la ofiterul Starii Civile, pe motiv ca fostul ei sot era un tip violent, care a "altoit-o" zdravan. Ca sa nu mai adaugam faptul ca, dupa divort, acesta a hartuit-o ani la rand, motiv pentru care Miki a fost nevoita sa-si schimbe de cateva ori domiciliul, dar si numarul de telefon. Uite ca se intampla necazuri si la case mai mari! (Simona Ecovoiu)

Rap-ul i-a batut pe O-Zone la MTV Europe

Ombladon si Raku au "luat fata" trupelor Cargo, Activ, Firma si O-Zone la Gala Premiilor MTV Europe, desfasurata joi seara la Roma. "Egali din nastere" a castigat la categoria "Best Romanian Act", punand in umbra "Chitarele" o-zonistilor, care au dominat topurile europene. "Este cel mai mare premiu pe care l-a primit rap-ul romanesc. Multumesc lui Raku, Andreei Paduraru, trupei Parazitii, casei Roton si Rebel Music pentru sprijin", a declarat Ombladon la microfonul tinut de Raku postului MTV, dupa ce a primit premiul. In 2002 si 2003, Animal X si AB4 au fost cei care au fost declarati cei mai buni artisti romani la Premiile MTV Europe. Ceremonia din acest an a fost dominata de cantaretii americani. Trupa Outkast a fost marea cistigatoare, cu trei premii: "Cel mai bun grup", "Cel mai bun videoclip" si "Cel mai bun cintec". (Dana Ciobanu)

Cu politistii la usa, Cabaret a fost jefuit din nou

Incredibil, dar adevarat! Trupa Cabaret a fost jefuita de trei ori, in aceasta saptamana! Membrilor ghinionistei formatii, condusa de solista Raluca Anastasiu, nici ca le-a trecut prin cap ca vor ramane fara toate instrumentele, pe care le depozitasera in fostul Cinematograf Flamura. Miercuri seara, hotii i-au lasat fara acordeon, trombon si boxe, basca au facut focul pe scena din partituri. Dar paguba nu s-a rezumat la atat, caci infractorii au revenit si in urmatoarele doua nopti, subtilizand difuzoarele, doua reflectoare si stativele, dupa care au taiat cortina: "Politia a luat din nou amprente si, in cea de-a doua seara, a pus pe cineva sa pazeasca locul. Ciudat, dar si atunci s-a mai furat cate ceva, dar nimeni n-a vazut si n-a auzit nimic. In ce tara traim?", se intreaba Raluca. (Simona Ecovoiu)

Petrecere in pijama cu "pop" si "bombonele"

Gina Pop, Amadeus, Pops, Candy, Etnic vor petrece ca fetele in aceasta seara. Toate se vor imbraca in pijamale de matase, pentru emisiunea Fresh Club Party de la National Tv. Cum cheful va fi in direct, oricine va putea sa le vada pe soliste in propriile pijamale. Mai mult chiar, au "sarcinile" sa se bata cu pernele, sa faca floricele si sa se joace "adevar si provocare". La petrecere a fost invitata si Daniela Gyorfi, insa aceasta a refuzat politicos. (R. I. A.)

PICANT

Dan Teodorescu din Taxi isi mai aduce aminte de prima lui iubire. Pe Gabriela a sarutat-o prima data langa hala de peste de la Obor. (D. C.)

"Partizanului" Adrian Plesca i-a placut sa fie student la Facultatea de Metalurgie. Atat de mult, ca a absolvit-o dupa opt ani de studiu! (D. C.)

Stefan Banica Jr ofera invitatii in sectorul VIP la concertul sau de Craciun celor care ii trimit o inregistrare cu refrenul de la "Am s-o iubesc mereu". (D. C.)

×
Subiecte în articol: antimonden