x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Tiesto bate recorduri la CokeLive Peninsula

Tiesto bate recorduri la CokeLive Peninsula

25 Iul 2009   •   00:00

Cel mai mare DJ al lumii, Tiesto, pe numele său adevărat Tijs Michiel Verwest, a reuşit, vineri noaptea, să adune la Festivalul CokeLive Peninsula, de la Târgu Mureş, un număr record de participanţi. Potrivit Cameliei Lepedeus-Sisko, reprezentantul cu presa al festivalului, olandezul Tiesto a urcat pe Coca-Cola Main Stage în jurul orei 22.00, după ce mulţimea i-a scandat numele în nenumărate rânduri.



"Tiesto s-a plasat aseară în istoria festivalului drept DJ-ul care a atras cea mai mare mulţime la petrecere. Este greu de imaginat fani mai recunoscători decât cei a lui Tiesto, care, din momentul în care acesta a urcat pe scenă şi i-a salutat, au dansat şi au petrecut într-o simbioză perfectă cu ritmurile mixate de idolul lor. Timp de trei ore, ritmurile de trance şi dibăcia olandezului au făcut ravagii. DJ-ul a mixat şi hituri sau piese mai puţin cunoscute, dar fanii, veniţi inclusiv din Ungaria, au fost teleportaţi în lumea celor mai bune petreceri la nivel internaţional", au precizat organizatorii.

Artistul olandez a inclus în concert, pe lângă track-urile proprii, piese celebre ale trupelor Red Hot Chili Peppers, The Killers sau Kings of Leon. "Concertul a beneficiat de o tehnică şi detalii vizuale impresionante, ce au depăşit toate performanţele de până acum de pe Coca-Cola Main Stage. CokeLive Peninsula a demonstrat că este un festival de nivel vest-european", au precizat reprezentanţii CokeLive Peninsula, citaţi de Agerpres şi Antena3. Tiesto şi-a început cariera de DJ în anii ‘80, mixând într-un club din Breda, şi a ajuns în scurt timp să deţină medalia de aur, după ce a mixat la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Atena.

"Succesul lui poate fi contorizat prin consultarea topului celor mai buni 100 de DJ-i din lume, realizat anual de revista DJ Mag, în care a ocupat primul loc timp de trei, din 2002 până în 2004. Tiesto se menţine de atunci în acest clasament, ocupând anual un loc pe podium. Campionul mondial al clubscene-ului se întrece pentru titlul de "cel mai bun DJ al lumii" cu conaţionalul său, DJ Armin van Buuren", potrivit prezentării făcute pe site-ul CokeLive Peninsula.

Deocamdată e greu de spus dacă Tiesto va fi cel care va deţine recordul de participare la CokeLive Peninsula, deoarece aici sunt invitaţi şi alţi headlineri, cum ar fi Prodigy şi Nine Inch Nails (NIN). "Bineînţeles, vestea că Trent Tresnor (liderul Nine Inchi Nails) a decis să suspende pe timp nelimitat proiectul NIN a stârnit un mare interes în rândul tinerilor din România. Am primit feedback şi de la comunitatea NIN din România, care a spus că foarte mulţi tineri şi-au dorit să vadă concertul lui Trent Tresnor şi al colegilor săi, pentru că e poate ultima ocazie din viaţa lor. De asemenea, şi cei de la Prodigy, cu noul lor album, suntem siguri că vor atrage foarte mulţi tineri", a precizat Camelia Lepedus-Sisko.

×
Subiecte în articol: antimonden muzica tiesto concert