x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Expozitie cu tinutele de nuntă purtate Harry si Meghan

Expozitie cu tinutele de nuntă purtate Harry si Meghan

28 Aug 2018   •   22:06
Expozitie cu tinutele de nuntă purtate Harry si Meghan

Admiratorii prinţului Harry şi ai soţiei sale, Meghan, duce şi ducesă de Sussex, vor putea în curând să admire ţinutele vestimentare purtate de cuplul princiar cu ocazia nunţii lor din luna mai, ce vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii insolite.

 

O tiară a reginei Mary, realizată în 1932 din platină şi decorată cu diamante, împrumutată miresei de regina Elisabeta a II-a cu ocazia ceremoniei de nuntă, va fi prezentată pentru prima dată în public. 

Rochia de mireasă a ducesei de Sussex, creată de designerul britanic Claire Waight Keller de la casa Givenchy, este unul dintre articolele vestimentare ce vor fi prezentate în această expoziţie, intitulată "A Royal Wedding: The Duke And Duchess Of Sussex". 

Vizitatorii vor putea să admire detaliile acestei creaţii speciale, realizată din mătase şi cu o trenă spectaculoasă. Voalul miresei, lung de cinci metri, brodat cu florile ce decorează drapelele naţionale ale celor 53 de ţări ce fac parte din Commonwealth, va fi de asemenea prezentat în această expoziţie. 

O copie a uniformei militare purtate de prinţul Harry în ziua nunţii sale va fi la rândul ei expusă. Expoziţia "A Royal Wedding: The Duke And Duchess Of Sussex" va fi găzduită la Castelul Windsor în perioada 26 octombrie - 6 ianuarie şi, apoi, la Holyrood Palace în perioada 14 iunie - 6 octombrie 2019. AGERPRES

×