x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Un cunoscut cântăreț a anunţat că este tratat pentru cancer

Un cunoscut cântăreț a anunţat că este tratat pentru cancer

09 Mar 2017   •   08:02
Un cunoscut cântăreț a anunţat că este tratat pentru cancer

Cântăreţul francez Johnny Hallyday a anunţat miercuri seară că este tratat pentru cancer dar a afirmat că viaţa "nu îi este în pericol", potrivit unui mesaj difuzat pe Twitter, relatează AFP.

"Mi s-au depistat în urmă cu câteva luni celule canceroase pentru care sunt în prezent tratat", a scris el. "Zilele nu îmi sunt în pericol", a adăugat cântăreţul în vârstă de 73 de ani. "Mă simt foarte bine şi sunt într-o formă fizică bună", a mai afirmat el.



Johnny Hallyday a făcut acest anunţ în contextul în care revista Closer a scris în numărul său de joi că "Johnny Hallyday, bolnav de cancer, este într-o stare foarte preocupantă."

Starea de sănătate a starului francez a mai ţinut prima pagină a ziarelor şi în 2009. După ce a fost operat la Paris de hernie de disc, el a trebuit să fie spitalizat de urgenţă şi i s-a indus coma artificială la Los Angeles, în urma unor complicaţii. Cântăreţul a fost atunci nevoit să anuleze o serie de concerte prezentate ca turneul său de adio. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Johnny Hallyday cancer