x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Vacanță cu probleme pentru Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol: „M-am speriat îngrozitor! Am sunat imediat doctorul”

Vacanță cu probleme pentru Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol: „M-am speriat îngrozitor! Am sunat imediat doctorul”

17 Aug 2017   •   05:53
Vacanță cu probleme pentru Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol: „M-am speriat îngrozitor! Am sunat imediat doctorul”

Ioana Ginghină, pe care fanii o pot urmări, din toamnă, la Happy Channel, în “O grămadă de caramele”, a început vacanța de vară cu stângul. Actrița a trecut prin clipe de panică, după ce atât ea, cât și soțul și fiica lor au fost înțepați de arici de mare.

Și-a petrecut vacanța de nenumărate ori la mare, dar niciodată nu s-a gândit că va trăi un astfel de moment. În cel mai recent sejur, petrecut în Grecia, Ioana Ginghină a trecut prin clipe de groază, după ce a observat că atât ea, cât și cei dragi au fost înțepați de arici de mare. Alarmată de informațiile găsite pe internet, actrița din “O grămadă de caramele”(proiect care va începe, în toamnă, la Happy Channel), a apelat la ajutorul unui specialist pentru a afla ce e de făcut într-o astfel de situație.

“De mică merg la mare și în viața mea nu am purtat încălțări când am intrat în apă, dar uite că niciodată nu e prea târziu. Eu m-am aventurat ce-i drept prima, am intrat în apă, am simțit o mică durere, dar m-am gândit că m-am lovit într-o piatră, însă când m-am uitat la picior, aveam vreo 11 înțepături de arici. M-am speriat îngrozitor! Când am ajuns la hotel, l-am sunat imediat pe doctorul de familie, să vedem ce se poate face și care sunt pericolele. Am observat că și Alexandru avea două înțepături, iar Ruxandra avea patru. Doctorul ne-a recomandat să folosim un antialergic. Ideea este că eu mă gândeam că trebuie să-mi scot țepii sau că trebuie să merg neapărat la doctor, dar am aflat că organismul le elimină singur. Sincer, m-am panicat puțin pentru că dacă intri pe internet, găsești tot felul de povești, de aceea am vrut să spun și varianta mea, pentru că acolo scrie că poți să faci spasme, că există risc de șoc anafilactic”, a povestit Ioana Ginghină.

Din fericire, totul s-a rezolvat, iar Ioana, Alexandru și fiica lor – Ruxandra, nu au avut de suferit de pe urma acestui incident.

“Ne-am dus apoi să ne cumpărăm niște încălțări specifice, nu am mai intrat desculți în apă.”, a completat actrița.

Și de această dată, Ioana și-a petrecut vacanța în compania familiei sale, într-un sejur peste hotare, care a durat aproape două săptămâni. 

“Am fost pe Brațul Kassandra, în Afitos, un orășel care este și monument istoric, și am îmbinat așa plaja și relaxarea cu puține vizite. În general, mergem în familie, pentru că ne dorim ca vacanțele să fie cât mai relaxante și putem să ne facem programul cum vrem, când vrem, să nu ținem cont de alte persoane, care vor să facă altceva. Când mergi în grup, trebuie să te supui grupului(…) Ne trezeam, mergeam la plajă, stăteam toată ziua pe plajă, apoi pauza de masa, după care ne întorceam iar la plajă. Am fost și cu barca și ne-am plimbat în diferite golfulețe, în altă zi, am fost într-o excursie în jurul muntelui Athos. Am încercat să fie totul cât mai variat. ”, a mai spus ea.  

×
Subiecte în articol: ioana ginghina Alexandru Papadopol