x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Vedetele sunt milostive! - Luminiţa Anghel a făgăduit că va fi mai darnică

Vedetele sunt milostive! - Luminiţa Anghel a făgăduit că va fi mai darnică

de Anca Stanescu    |    26 Apr 2007   •   00:00
Vedetele sunt milostive! - Luminiţa Anghel a făgăduit că va fi mai darnică

Gală/Luminiţa Anghel a făgăduit că va fi mai darnică. United Way a făcut-o pe Luminiţa Anghel să declare: "Imi pare rău pentru că am fost aşa ignorantă. De maine voi deveni voluntar şi imi voi oferi sprijinul atat cat voi putea".

United Way a făcut-o pe Luminiţa Anghel să declare: "Imi pare rău pentru că am fost aşa ignorantă. De maine voi deveni voluntar şi imi voi oferi sprijinul atat cat voi putea".

JW Marriott Grand Hotel, marţi, ora 20.00. In Salonul CD a inceput cea de-a treia ediţie a Galei United Way. Fundaţia premiază anual companiile, organizaţiile şi voluntarii care au excelat in campania de strangere de fonduri pentru comunitate. "O să vorbesc mai mult in engleză. Mulţi dintre cei prezenţi vorbesc aşa şi nu le pot reproşa că, pe langă imensul ajutor dat, n-au invăţat şi romana", a spus Mihaela Rădulescu, gazda evenimentului. La fel de "anglofil" s-a dovedit a fi şi Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, in ciuda sfaatului dat de consilierii săi, de a grăi in dulcea vorbă mioritică. El ne-a indemnat isă construim spiritul comunitar in Romania". Şi, cum exemplul este cel mai grăitor, Mihaela Rădulescu a propus ca "fiecare deputat să doneze un singur euro pe lună". "Sunteţi norocoşi că puteţi ajuta alte persoane", a spus ambasadorul SUA, Nicholas F. Taubman. "E scump? Cu siguranţă. Insă trebuie să fim conştienţi de faptul că sunt mulţi oameni care au nevoie de bani ACUM, nu pot aştepta o mărire de buget sau o scutire de taxe", a adăugat ambasadorul.

NU NE UITAŢI! Au fost prezentate şi cateva filmuleţe. "Singurătatea este mai rea ca moartea!", am auzit şi văzut o bătrană cu glas domol, dar cu o privire mai sugestivă decat orice cuvant. "Ii rog pe toţi să nu ne abandoneze, pentru că nu avem cum să trăim altfel." Programul artistic a fost asigurat de Luminiţa Anghel, care a cantat "My way", "New York, New York" şi "Let my try". Cantăreaţa a şi vorbit: "Imi pare rău pentru că am fost aşa ignorantă. N-am aflat decat acum ce este şi ce face United Way. De maine voi deveni voluntar aici şi imi voi oferi sprijinul atat cat voi putea". Mircea Geoană şi-a făcut apariţia puţin după ora 21:00, aşezandu-se, discret, la o masă. Dana Deac, imbrăacată intr-o elegantă rochie de culoare neagră, şi-a manifestat speranţa că United Way va face parte cat mai curand din "cultura de a dărui celui de langă tine, de a nu-l lăsa să stea cu mana intinsă". Pană atunci, aceasta a scos din cont 1.000 de euro. Poate cele mai frumoase cuvinte auzite marţi seara au fost cele rostite, simplu, de unul dintre premianţi: "Mulţumim United Way, pentru că ne-a dat şansa să fim mai buni".

AJUTOR
Premiile oferite marţi, insoţite de trofee semnate de sculptorul Mihai Nemţoi, s-au imapărţit in mai multe categorii: Partener Gold (contribuţii de 50.000 de euro), Partener Silver (contribuţii de peste 25.000 de euro), Partener Bronze (contribuţii de peste 10.000 de euro), Premiul pentru cea mai creativă campanie de strangere de fonduri, Compania cu cea mai mare rată de participare a angajaţilor, Premiul special pentru servicii pro-bono, Compania cu cel mai mare număr de donaţii speciale, donaţii speciale, Premiul pentru presă, Cel mai bun program derulat de un ONG. Gala din 24 aprilie marchează totodată şi inceputul noii campanii de strangere de fonduri 2007-2008, ce vizează ajutorarea a peste 6.500 de persoane.

×
Subiecte în articol: antimonden united way