Oana Roman și fetița ei, Isabela (4 ani), au câștigat aseară prima ediție a noului sezon “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Cosmin Seleși, la Antena 1. Mama și fiica au făcut echipă în cel mai sincer show al momentului și au demonstrat, pe parcursul savuroaselor probe pe care le-au avut de trecut, că se cunosc foarte bine una pe cealaltă. Premiul lor, în valoare de 7.500 de lei, a fost donat de Oana și Isabela lui Andrei, un băiețel de șase ani, care este foarte bolnav.
Seara nu a fost una comodă pentru Oana Roman, Marcel Pavel și Elena Merișoreanu, celebritățile care au venit la “Aici eu sunt vedeta” alături de copiii, respectiv nepoții lor. Căci cele patru fetițe din platou, Isabela (4 ani), Iuvenalia (4 ani), Alessia (4 ani) și Rebeca (6 ani), au dezvăluit din secretele, tabieturile și obiceiurile ciudate ale părinților, respectiv ale bunicii lor.
Cu această ocazie am aflat că pe Iuvenalia o deranjează vocalizele pe care celebrul său tată le face prin casă, dar și când acesta vorbește tare, că tatăl său a făcut box în tinerețe și că atunci când era mic acesta avea iubite, dar că acum nu mai are.
Nepoatele interpretei de muzică populară Elena Merișoreanu au amuzat-o teribil pe celebra lor bunică atunci când au spus despre ea că sforăie de dărâmă casa, că își pune pe cap păr peste păr și că s-a ascuns în dulap ca să scape de un bărbat insistent.
Nici Oana Roman, câștigătoarea serii alături de fetița ei, nu a scăpat ușor. Isabela a spus că pe mami o enervează când tati mănâncă semințe, bea bere și se uită la meci, că cel mai des aceasta merge în club să bea cafele cu fetele și că atunci când era mică, mami a căzut de pe casă.
Invitații speciali ai serii au fost Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, doi proaspăt tătici, care s-au arătat extrem de surprinși să-l găsească în postura de prezentator al show-ului pe bunul lor prieten, Cosmin Seleși. Cu această ocazie, cei prezenți și telespectatorii au aflat ce anume face Liviu în postura de tată și nu face prietenul său, Andrei: “schimbă scutece și șterge copilul la fund”.
Care sunt copiii simpatici care vor veni în platoul de televiziune alături de părinții lor celebri, telespectatorii Antenei 1 vor afla joia viitoare, pe 15 martie, de la ora 20.00, numai la “Aici eu sunt vedeta”, emisiune prezentată de Cosmin Seleși.