x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Pepe a devenit antrenorul personal și nutriționistul lui Cosmin Seleși

Pepe a devenit antrenorul personal și nutriționistul lui Cosmin Seleși

09 Iul 2015   •   12:44
Pepe a devenit antrenorul personal și nutriționistul lui Cosmin Seleși

La Bacău, unde timp de trei săptămâni s-au desfășurat filmările pentru cel de-al treilea sezon al show-ului “Splash! Vedete la apă”, Pepe a fost antrenorul personal și nutriționistul lui Cosmin Seleși. Prezentatorul show-ului i-a făcut juratului un program zilnic de antrenamente la sală și saună și i-a recomandat un regim alimentar pentru un stil de viață sănătos.

La sală, Pepe și Seleși au făcut zilnic abdomene și tracțiuni, dar și exerciții cu gantere pentru bicepși, spate și abdomen. Ba mai mult, Pepe i-a făcut botezul la box, inițiindu-l pe Cosmin în tainele acestui sport. Și chiar dacă uneori, epuizat de efort, Seleși mai scăpa câte un “Lasă-mă, că nu mai pot!”, nu se dădea bătut.

Cum a început colaborarea sportivă a celor doi buni prieteni, ne povestesc chiar ei. “Când petreci cu cineva atâtea ore zilnic, trei săptămâni la rând, cum am făcut noi la Bacău, este imposibil să nu vrei să-l tragi și spre partea ta, cumva, să-l implici în activitățile tale preferate. Așa l-am atras pe Cosmin spre sala de fitness”, povestește Pepe.



La rândul său, juratul de la “Splash!” are o cu totul altă versiune: “Făceam sport dinainte să mă ducă Pepe la sală și arătam mai bine decât el. Așa că eu am încercat să-l atrag spre partea mea, la o ceafă de porc la grătar, la o slăninuță... I-am spus: dacă vrei să arăți bine, acum, că ai doi copii, trebuie să faci ca mine. Așa au stat, de fapt, lucrurile. A trebuit să-i dau impresia că mă interesează preocupările lui ca să-l atrag înspre ale mele”, ne-a declarat, zâmbind, Cosmin Seleși.

Pepe și Cosmin s-au împrietenit acum trei ani, o dată cu prima participare a lui Pepe la show-ului “Te cunosc de undeva!”, între timp, cei doi devenind foarte buni prieteni.



În curând, telespectatorii Antenei 1 îi vor revedea pe Cosmin Seleși și Pepe în cel de-al treilea sezon al show-ului “Splash! Vedete la apă”. Emisiunea va aduce în fața publicului 40 de vedete din diferite domenii care vor încerca să-și demonstreze talentele în ceea ce privește săriturile în apă.

×