Nea Mărin este, cu siguranță, vedeta autohtonă cu cele mai multe porecle. Gazdei emisiunii „Poftiți pe la noi!” i s-a spus în atât de multe feluri, încât pare să nu-l mai uimească nimic.
Răzvan Simion, matinalul de la Antena 1, a reușit să îl surprindă însă nu numai prin felul în care evită să facă treabă, cât și printr-o nouă modalitate de a i se adresa: „D’Artagnan”.
Ce îl determină pe Răzvan să îi spună așa, telespectatorii vor afla urmărind emisiunea „Poftiți pe la noi!”.
Dacă atunci când vine vorba de muncă Răzvan găsește mereu soluții ingenioase de a excela doar la capitolul indicații, când trebuie să învețe să danseze pentru spectacolul caritabil organizat de Mihai Petre nea Mărin nu mai acceptă nici măcar o secundă de chiul.
Uimit de câtă energie are nea Mărin, Răzvan declară: „Zici că e Michael Flatley de Zimnicea. Mă mir că nu-l dor ligamentele”.
Dacă va reuși renumitul coregraf să îi învețe pe Răzvan și Dani să joace ca la carte dansuri populare, luni și marți, de la 20:30, la Antena 1.