Acestea ne apropie mai mult de divinitate și au efect liniștitor și de vindecare sufletească, aducând pace în sufletele celor care le rostesc.
Totodată, miercurea are o semnificație aparte în tradițiile ortodoxe și catolice.
Citiți și Oamenii îmbătrânesc mai repede în două momente cheie din viaţă
În Biserica Ortodoxă, miercurea este o zi de post, amintind de trădarea lui Iuda, care a avut loc într-o zi de miercuri. În timpul Postului Mare, miercurea se oficiază Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, potrivit spynews.ro.
“Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.”
Citți și 6 secrete despre sănătate din Japonia. Cum să ai o viață lungă și fericită
Rugăciunea de miercuri a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul către Isus Hristos
„Dumnezeule şi Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu şi m-ai îndrumat până în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizându-mi gura. Călăuzeşte-mă cu Duhul Tău cel Sfânt şi învaţă-mă îndreptările Tale. Câte ţi-am greşit până în acest ceas, cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, cu voie ori fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă, după mare mila Ta. Că, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea. Tu eşti Unul Sfânt, ajutător puternic şi apărător al vieţii noastre şi pe Tine Te laudă toată zidirea în veci. Amin.”