x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Care este semnificația numelui Dimitrie?

Care este semnificația numelui Dimitrie?

de Redacția Jurnalul    |    26 Oct 2023   •   09:45
Care este semnificația numelui Dimitrie?
Sursa foto: Pravila.ro

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ortodocși. Datorită mărturisirii lui Hristos pe care a făcut-o cu prețul vieții Sfântul Dimitrie a primit de la Dumnezeu darul tămăduirilor sufletești și trupești pe care le dăruiește tuturor celor care i se roagă cu dragoste și cu credință. La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului!

Potrivit statisticilor, peste 315.000 de români, în majoritate bărbați, își sărbătoresc ziua numelui la 26 și 27 octombrie, cu ocazia celor doi sfinți care poartă numele de Dimitrie. Conform acestor statistici, dintre bărbații sărbătoriți cu acest prilej, 261.437 poartă numele de Dumitru, 8.112 se numesc Mitică, 5.393 - Dimitrie, iar 1.036 - Dumitrache. În rândul femeilor a căror onomastică este la 26 octombrie, 29.941 poartă numele de Dumitra, 6.580 se numesc Dumitrița, 480 - Mitra, 383 - Dumitrica, 340 - Demetra, iar 337 - Dumitrana.

Derivate ale numelui Dimitrie

Dumitru, Dumitra, Dimitria, Mitel, Dima, Dumitrache, Mitică, Mitruța, Mitru, Mimi, Dumitrel, Demeter, Demetra, Demetriade, Demetrescu, Demetrio, Demetrios, Demetriu, Demetrius, Demetru, Demi (grecește), Dima (rusește), Diman, Dimitar (bulgărește, macedoneană), Dimitri, Dimitrie, Dimitrij (slovenă), Dimitrije (sârba) Dimitriu, Dimka (rusește), Dimocika (rusește), Dmitrei (slavă veche), Dmitri (rusește), Dmitro (ucraineană), Dumitrache, Dumitrascu, Dumitrescu, Dumitrica, Dumitriu, Mima, Mimi, Mita, Mitache, Mitea, Mitenka (rusește), Miti, Mitia, Mitica, Mitita, Mitja (slovenă), Mitka (rusește), Mitrea, Mitrica, Mitrita, Mitru, Mitrus, Mitrut, Mitruta, Mitty, Mitu, Mitus, Mitut, Mituta.

Semnificația numelui Dimitrie

Potrivit pravila.ro, Dimitrie - popularul nume romanesc își are originea în Grecia Antică, de la prenumele Demetrios, la rândul lui derivat din numele feminin Demetra. Sintagmele grecești "de" (pământ) și "meter" (mamă) ne explică semnificația numelui și anume "pământ mamă" sau "iubitor al pământului". Această expresie ne arată legătura Sfântă dintre om și natură, dintre om și pământul din care a fost făcut. Omul nu poate trăi rupt de natura în mijlocul căreia a fost creat de Dumnezeu. Așa cum trebuie să păstrăm în ordine și în curățenie casa sau gospodăria noastră, la fel, după puterile fiecăruia, trebuie să ne îngrijim de tot ce ne înconjoară; natura întreagă este "casa" în care trăim împreună, cu toții. Pe stradă, în parc, în excursie - peste tot trebuie să păstrăm curățenia și ordinea.

Regi ai Macedoniei și ai Greatului Seleucid au purtat numele de "Demeter". Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, martirizat și canonizat în secolul al-IV-lea, este o altă informație utilă despre proveniența și vechimea numelui "Dumitru".

Primele atestări la noi în tara au apărut în anul 1387, în Tara Romanească, cu forma "Dimitru". În 1429 a apărut forma de "Dumitru", iar în 1437 a fost atestata varianta de "Dimitrie". Odată cu anii 1500 au început să răsară diferite variante derivate de la numele de baza "Dumitru", unul dintre primele forme fiind numele "Dima".

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Dimitrie?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 26 octombrie când este serbat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de mir Ocrotitorul Tesalonicului și pe 27 octombrie când este pomenit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi Ocrotitorul Bucureștilor.

×
Subiecte în articol: dimitrie Etimologie semnificatie