x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Ce faci de Sărbători în orașul tău

Ce faci de Sărbători în orașul tău

de Oana Portase    |    23 Dec 2015   •   17:03
Ce faci de Sărbători în orașul tău

Perioada Crăciunului este una mai liniștită, când oamenii preferă să rămână alături de familii, iar marile evenimente iau o pauză. Cu toate astea, dacă vreți să ieșiți din casă de Crăciun, aveți câteva variante la dispoziție. În marile orașe, Târgurile de Crăciun rămân deschise și în Ajun, și în prima zi de Crăciun, iar în unele seri, artiști cunoscuți vor urca pe scenă.

Bucharest Christmas Market
- Miercuri, 23 decembrie, 18:30-22:00 - Vasile Șeicaru, Narcisa Suciu, Ducu Bertzi
- Sâmbătă, 26 decembrie, 18:00-21:40 - Pepe, Proconsul, Călin Geambaşu Band , Delia & Band
- Duminică, 27 decembrie, 18:00-22:00 - Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Direcţia 5 cu Alinca, Loredana & Agurida

Bucureștenii se mai pot delecta în Ajunul Crăciunului cu un concert de colinde susținut de Maria Răducanu, în Green Hours, de la ora 20.00. De asemenea, un spectacol de Ajun susținut de Corul Seminarului Teologic va avea loc în fața Primăriei Sectorului 1.

Prahova Classic Nights
În a doua zi de Crăciun, puteți redescoperi frumusețea muzicii clasice la Castelul Cantacuzino din Bușteni. În zilele de 26 și 27 decembrie, mezzosoprana Irina Dolzhenko, tenorul Alexez Dolgov și alți artiști de marcă vor urca pe scena de bal de la castel. Prețul unui bilet este 150 de lei.



Colinde cu Ștefan Hrușcă, la Iași
An de an, Ștefan Hrușcă revine în țară pentru a ne colinda. În Ajunul Crăciunului, ieșenii îi pot asculta colindele la Opera Națională. Prețul unui bilet este de 100 de lei.

Christmas in Cluj
Ultimele zile ale Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca vin cu multe surprize. În prima zi de Crăciun, căsuțele sunt deschise între orele 11.00-22.00, iar seara, clujenii se pot bucura de muzică live alături de TonyJay & Band. Cei care vor să facă mișcare după masa de Crăciun pot merge la patinoarul de la târg.

Patinoarul va funcționa între orele:
10:00-11:30
12:00-13:30
14:00-15:30
16:00-17:30
18:30-20:00
20:30-22:00

Piese de teatru în București
SÂMBĂTĂ, 26 DECEMBRIE
Copilăria lui Enescu, Odeon, ora 11.00
Trei generații, Odeon, ora 19.00
Orchestra Titanic, În Culise, ora 19.00
Black Friday Love, În Culise, ora 21.30
 

×