Artista americană a luat decizia de a anula spectacolul înainte de al doilea spectacol din cele șase programate în turul din Brazilia, cu aproximativ două ore înainte de a urca pe scenă.
„A fost luată decizia de a amâna spectacolul din această seară din cauza temperaturilor extreme din Rio. Siguranța și bunăstarea fanilor mei, a colegilor mei artiști și a echipei trebuie să fie și va fi întotdeauna pe primul loc”, a transmis, Taylor Swift, pe Instagram.
O fană a lui Swift a murit în urmă cu o zi de amânarea celui de-al doilea concert, în timpul primului său spectacol din Rio.
Tânăra de 23 de ani s-a simțit rău pe stadionul Nilton Santos, a scris pe Instagram organizatorul evenimentului T4F. Acesta a precizat că ea a fost asistată prompt de personalul medical, apoi a fost dusă la un post medical din apropiere, înainte de a fi transferată la spitalul Salgado Filho, unde a murit.
Aproximativ 60.000 de fani se adunaseră pentru concertul lui Swift, într-un cartier din nordul orașului Rio de Janeiro.
În Brazilia a fost raportat un val de căldură istoric și un indice alarmant de umezeală.
Taylor Swift și-a exprimat tristețea și a prezentat condoleanțe familiei și prietenilor persoanei decedate.
(sursa: Mediafax)
Taylor Swift - Cruel Summer (Santa Clara 7/29/2023 Eras Tour)