Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Și aproape toate provin din actuala Germanie, dacă nu punem la socoteală și cozonacul, pentru că ei preferă Stollen-ul. Acesta este un cozonac mai dens, cu nuci, condimente și fructe uscate sau confiate, îmbrăcat în zahăr pudră. Cel special de Crăciun se numește Weihnachtsstollen sau Christstollen.
Revenind la Spărgătorul nostru, acesta datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și a apărut în zona Munților Erzgebirge, având de cele mai multe ori o ținută soldățească. Iar primele păpuși de lemn, chiar spărgeau nuci! În secolul XX-lea a rămas mai mult povestea și desenul, nu și rolul practic al acesteia, fără de care nu ar fi putut să apară în Germania. Ideea de decor pur și simplu nu li se potrivește.
Potrivit cumvaplace.ro, pe lângă rolul său practic, Spărgătorul de nuci are și o semnificație în folclorul german. Păpușile erau dăruite de Crăciun pentru a aduce noroc familiei și a proteja casa. Reprezenta puterea și forța și este asemeni unui credincios câine care protejează familia de spiritele rele și de pericol. Un protector acerb, spărgătorul de nuci își dezvăluie dinții spiritelor rele și servește ca mesager tradițional al norocului și al bunăvoinței.
Originea păpușii de lemn este atribuită în general unui meșter din Seiffen. Popularitatea acesteia a crescut în secolul al XIX-lea și s-a răspândit în țările din apropiere, ceea ce a dus la apariția producției de masă, în fabrici. Friedrich Wilhelm Füchtner (1844-1923), cunoscut în Germania ca „tatăl spărgătorului de nuci”, a început prima producție în masă a designului (folosind un strung) la atelierul său din Seiffen, în Saxonia, în 1872. La începutul secolului al XIX-lea, Spărgătorii de nuci erau îmbrăcați în mineri, polițiști, aristocrați, membri ai familiei regale sau soldați din diferite armate.
Spărgătorul de nuci a trecut Oceanul după cel de-al doilea război mondial, odată cu soldații americani staționați în Germania, unde le-au dus ca suveniruri.
Forma pe care o știm noi astăzi, însă, este aceea pe care a imaginat-o Ceaikovski în al lui balet Spărgătorul de nuci , după povestea lui E.T.A. Hoffmann Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor. Mai exact, un spărgător de nuci soldat de jucărie. Baletul a fost prezentat în Statele Unite ale Americii la mijlocul secolului al XX-lea și a devenit acolo o tradiție preferată de sărbători, contribuind la transformarea păpușilor de lemn frumos colorate într-un decor de Crăciun. Variațiile mai recente ale figurinelor le-au transformat în personaje ale culturii pop sau istorice, de la Benjamin Franklin la soldații americani din Operațiunea Desert Storm.
Pentru cei care nu știu basmul inițial, ei bine este o poveste de iarnă despre o tânără fată, Clara, și perioada ei favorită, Crăciunul. Nașul ei, Drosselmeier, este un personaj magic, misterios, care îi aduce un cadou special, o frumoasă păpușă Spărgător de nuci. Încântată de cadou, Clara vrea să rămână noaptea alături de păpușă, dar este trimisă la culcare. Se furișează însă jos, după ce toți ai casei au adormit, iar în cele din urmă adoarme și ea. Cu ajutorul magiei lui Drosselmeier, începe visul ei fantastic. Apare Regele Șoarecilor care vrea să o răpească și să o ducă în regatul său, iar când Clara își caută peste tot Spărgătorul de nuci, să-i vină în ajutor, acesta nu e de găsit. Deodată pomul de Crăciun începe să crească și tot crește și nu se mai oprește și devine disproporționat. De nicăieri apar însă soldații, conduși de Spărgătorul de nuci venit să o salveze pe Clara. El învinge în lupta cu șoarecii Regelui Șoarecilor, iar Clara își găsește, astfel, Prințul. Împreună cu el ajunge într-o lume fantastică, cu o Regină a Zăpezii și un tărâm de zahăr candel. Deși nu vrea să părăsească nici Țara Fanteziei, nici Prințul, în ziua de Crăciun Clara se trezește sub brad, cu familia ei în jurul ei, dar fără noii ei prieteni. Îi rămâne însă păpușa Spărgător de nuci și amintirile unui Crăciun magic.
Mai trebuie spus doar că Hoffmann nu a avut niciodată intenția să scrie un basm pentru copii. Doar că atunci când a fost publicată, în 1816, a fost ”ușor” revizuită de Alexandre Dumas.
